Paradoxalul Dan Puric: „M-am simţit bine când am aflat că am murit” VIDEO

Dan Puric a povestit, la România TV, despre cât de bine s-a simţit când a aflat că... a murit. Marele actor a mărturisit şi cât de mult l-a întristat momentul în care a fost confundat cu un fotbalist!

26 dec. 2012, 11:01
Paradoxalul Dan Puric: „M-am simţit bine când am aflat că am murit” VIDEO

Actorul Dan Puric a declarat că un moment important din viaţa sa şi care l-a făcut, paradoxal, să se simtă foarte bine, a fost cel în care s-a auzit că ar fi murit.

„M-am simţit bine, sunau foarte multe televiziuni la soţie acasă. „A murit Dan Puric?”… „Nu!”… „Păcat!”. Ei voiau ştirea, sunt atât de ahtiaţi… Multă lume bună a plâns după mine, primeam telefoane şi mi-am dat seama că sunt iubit. Unii mi-au făcut chiar parastas la o mânăstire”, a povestit Dan Puric.

Actorul a explicat şi de ce un asemena incident l-a făcut să se simtă bine: „Mă simt chiar onorat, pentru că eram într-o criză de personalitate”.

Un moment care nu pare să-l fi făcut, însă, prea mândru pe Puric a fost cel în care a fost confundat cu un fotbalist.

„Am fost să-mi cumpăr nişte cârlige, sunt pescar. Şi erau acolo două fete care îşi făceau unghiile cu ojă şi cu mizerie şi se uitau la o telenovelă, total cretinizate de ce se întâmpla acolo. Am spus «nu vă supăraţi, cât costă cârligul ăla?». Iar ele: «Dar tu eşti chior, nu poţi să vezi?». La un moment dat şi-au revenit, că s-a terminat telenovela, şi le-am auzit şoptind şi una zicea: «Dragă, ăsta nu e Lobonţ?». Eu am înnebunit, că nu ştiam cine e Lobonţ la momentul ăla! Pe urmă am aflat că Lobonţ e un mare sportiv, dar eu nu ştiam atunci cine era Lobonţ, pe urmă m-am interesat. După care alta a zis: «Nu, dragă, seamănă cu un actor». «Eei, actor! Pe dracu, actor»”, a povestit, plin de umor, Dan Puric.