Parada modei la Bac. Profesor: Discreţia, un termen străin elevilor. E o concurenţă a snobismului

S-a dat startul Bacalaureatului 2013. Luni, primii absolvenţi de liceu au intrat în săli pentru a dovedi că limba română nu le este străină. Au ieşit după aproximativ 15 minute în mare parte fericiţi că au fost declaraţi "experimentaţi". Ţinuta adecvată a fost greşit înţeleasă şi anul acesta de câţiva elevi. Nu au lipsit unghiile vopsite în culori ţipătoare, fustele scurte, pantalonii 3/4, bluzele prea decoltate şi genţile colorate strident. Trist este faptul că profesorii recunosc nu pot face nimic împotriva acestui val al fiţelor.

11 iun. 2013, 13:51

Sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2013 a început luni cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Peste 180.000 de absolvenţi de liceu erau aşteptaţi să demonstreze că anii de liceu au însemnat ceva mai mult decât o paradă a fiţelor şi un maraton al distracţiei.

VEZI CALENDARUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT 2013

Fustele scurte, unghiile false, genţile în culori vii, parfumurile îmbătătoare, ochelarii de soare, motoarele zgomotoase şi smartphonurile ar trebui lăsate acasă pentru câteva ore.

Cu toate acestea, în fiecare an, liceeni au demonstrat că nu pot petrece nicio zi fără „glamour”.

Un profesor de la Liceu „Jean Monnet” din Capitală a vorbit pentru ROMÂNIATV.NET despre cum stau de fapt lucrurile într-un liceu de fiţe din Capitală şi de ce absolvenţii de liceu confundă periodic sala de clasă cu o scenă a spectacolului.

„Noi nu avem niciun cuvânt de spus, nu putem face nimic. Noi suntem un fel de mopuri ale părinţilor. Dacă te uiţi urât la un elev, dacă ridici o sprânceană, te trezeşti cu reclamaţii la Inspectorat. Părinţii fac legea. La şcoală este o paradă, exact cum e parada de la Rio. Eu nu-i mai iau în seamă. Discreţia e un termen străin elevilor. Există o concurenţă a snobismului, arivismului, superficialităţii. Cea mai gravă jignire pe care o folosesc unii împotriva altora este la genul: băi, saracule”, a declarat un profesor de la Jean Monnet.

Printre absolvenţii de clasa a XII-a care susţin zile acestea examenul de Bacalaureat 2013 sunt şi excepţii. Patricia a ales să iasă din decor în prima zi de Bac 2013. S-a îmbrăcat decent şi a demonstrat tuturor că nu este cu nimic mai prejos. Cu o cămaşă albă şi o rochiţă neagră, fata a intrat să dea proba la română.

„M-a ajutat mama puţin să aleg ţinuta. Cred că ţinuta este importantă în orice situaţie, mai ales la un examen”, a declarat pentru România TV Patricia.  

Anul trecut, rezultatele examenului de bacalaureat au fost dezastruoase. În majoritatea judeţelor, rata de promovabilitate s-a plasat sub 50%, iar vârful s-a înregistat în judeţul Ilfov, unde peste 80% dintre elevi au picat Bacalaureatul. Cu toate astea, elevii au strălucit cu adevărat la porţile liceelor.

Citeşte şi: Reguli STRICTE la BACALAUREAT. Află ce poţi lua cu tine în sala de examen