OZN deasupra Palatului Parlamentului din Bucureşti? Ce spun experţii FOTO

Un obiect misterios a apărut deasupra Palatului Parlamentului din Bucureşti, într-o fotografie realizată de Cosmin Gârleşteanu.

18 feb. 2013, 09:33
OZN deasupra Palatului Parlamentului din Bucureşti? Ce spun experţii FOTO

Fotograful povesteşte, potrivit presei britanice, că a avut un sentiment ciudat atunci când a realizat imaginea şi a rămas uimit să vadă apoi că deasupra clădirii erau două forme eliptice, albăstrui.

„I-am arătat fotografia unui prieten care mi-a zis că arată ca o scenă din Ziua Independenţei. Nu mă aşteptam”, a declarat Gârlăşteanu.

Imaginea a fost realizată pe 4 februarie. Oamenii care au văzut-o au păreri împărţite: unii cred că este vorba, într-adevăr, de un OZN, în timp ce alţii spun că este doar o iluzie optică, cauzată de lumină.

Alexandru Mironov, jurnalist şi scriitor SF, a declarat pentru România TV că dacă imaginea este adevărată, poate fi vorba despre un fenomen astronomic.

„Să nu uităm că ne-am bucurat în ultima vreme de două fenomene excepţionale: un meteorit care s-a dezintegrat deasupra oraşului Celyabinsk şi un asteroid care a trecut tangent cu Pământul. S-ar putea ca toate aceste întâmplări să fi stârnit mediul atmosferic şi mai multe fenomene să apară în ochii noştri, mai des decât socotim noi în mediul normal”, a explicat scriitorul SF.

„Există trei direcţii de cercetare: dacă meteorologic, un fenomen este cu putinţă, dăm la o parte cazul raportat. Al doilea: dacă pe aeroportul din apropiere a fost lansat un aparat de zbor, care putea să dea impresia că e neobişnuit, la fel. Al treilea: dacă un balon meteo a fost trimis spre cer, poate să inducă ideea de OZN. Dacă toate acest cazuri sunt eliminate şi raportarea cazurilor este făcută de mai multe persoane, atunci este caz neidentificat”, a precizat Mironov.