Ovidiu Silaghi, nominalizat la Transporturi, a venit la Guvern pentru a discuta cu premierul Ponta

Liberalul Ovidiu Silaghi, nominalizat pentru funcţia de ministru al Transporturilor, a venit, marţi, la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul Victor Ponta, sosit la Guvern în prima zi de lucru după concediul de odihnă.

RomaniaTV.net
13 aug. 2013, 12:08
Ovidiu Silaghi, nominalizat la Transporturi, a venit la Guvern pentru a discuta cu premierul Ponta

La Guvern se află, de asemenea, ministrul Finanaţelor, Daniel Chiţoiu, potrivit Mediafax.

Liberalul Ovidiu Silaghi a fost nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

În prezent, premierul Ponta este ministru interimar al Transporturilor, iar secretarul de stat Cristian Ghibu coordonează activitatea instituţiei.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, în 23 iulie, că va lua în 23 august o decizie privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor. Potrivit preşedintelui, mandatul interimar la Transporturi expiră la 25 august, dar această dată pică duminică. El a subliniat că, în consecinţă, va lua pe 23 august o decizie legată de Silaghi.