Opt din zece olandezi se opun anulării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari

Aproximativ 81% dintre olandezi se opun deschiderii frontierelor pentru români şi bulgari anul viitor, potrivit unui sondaj efectuat de Maurice de Hond pentru PVV, un partid olandez antiimigraţie.

02 sept. 2013, 15:25
Opt din zece olandezi se opun anulării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari

Ancheta, efectuată asupra unui număr de 1.300 de persoane, arată că 73% dintre cei chestionaţi se aşteaptă la o creştere a nivelului infracţionalităţii, iar 74% cred că străinii le vor lua olandezilor locurile de muncă, potrivit Mediafax.

„Este foarte clar ceea ce doresc olandezii”, a declarat liderul PVV Geert Wilder, citat într-un comunicat. „Frontierele trebuie să rămână închise muncitorilor din România şi Bulgaria”, a subliniat el.

În prezent, românii şi bulgarii pot munci în Olanda în baza unui permis special, însă de la 1 ianuarie 2014 restricţiile care îi vizează pe piaţa muncii olandeze vor fi anulate.