Olguţa Vasilescu, susţinută de galeria U Craiova. Suporterii au ieşit în stradă VIDEO

Peste o sută de susţinători ai candidatului USL la Primăria Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, care, potrivit rezultatelor exit-poll-urilor, a câştigat alegerile, au ieşit în stradă purtând steaguri şi tricouri roşii şi scandând "Olguţa primar".

RomaniaTV.net
10 iun. 2012, 20:06
Olguţa Vasilescu, susţinută de galeria U Craiova. Suporterii au ieşit în stradă VIDEO

Cei peste o sută de susţinători au plecat de la sediul de campanie al PSD şi au făcut turul centrului municipiului, oprindu-se la Primăria Craiova, unde au aplaudat-o minute în şir pe Lia Olguţa Vasilescu, spre dezamăgirea susţinătorilor actualului primar Antonie Solomon, care se aflau, de asemenea, în faţa instituţiei, informează Mediafax.

La un moment dat, Lia Olguţa Vasilescu, însoţită de câţiva susţinători, a intrat în sediul Primăriei, unde a stat câteva minute. De la primărie, susţinătorii Olguţei Vasilecu au pornit în marş spre Piaţa Unirii, oprindu-se în faţa Clubului „Universitatea Craiova”, unde au aplaudat şi au scandat „Olguţa primar”.

De altfel, la ora 21.00, când a primit rezultatele exit-poll-urilor, Lia Olguţa Vasilescu a purtat un fular cu însemnele echipei de fotbal „Universitatea Craiova”. Ea a declarat atunci: „Nu vreau să beau şampanie ca Mircea Geoană, înainte să vedem rezultatul în urma numărătorii finale a voturilor”.

După comunicarea rezultatelor exit-poll-urilor, Vasilescu a mulţumit galeriei Craiova pentru sprijinul acordat. „Acum pot să spun că voi fi alături de galerie în tot ce vor face pentru a aduce echipa brand al Craiovei”, a spus Vasilescu.

Potrivit rezultatelor exit-poll, Lia Olguţa Vasilescu a câştigat alegerile la Craiova cu un avans de peste zece procente în faţa contracandidatului său Antonie Solomon, primar de două mandate.