Vasilescu: Dacă rămâneam fără procuror, aveam toată Europa în cap. Kovesi va avea atribuţii limitate

Lia Olguța Vasilescu a declarat miercuri seară, la România TV, legat de nominalizarea Codruței Kovesi la șefia DNA, că decizia ar putea fi o strategie a lui Ponta. Concret, Laura Kovesi ar urma să conducă DNA, dar va avea atribuții limitate și asta cu acordul președintelui Traian Băsescu.

03 apr. 2013, 20:30
Vasilescu: Dacă rămâneam fără procuror, aveam toată Europa în cap. Kovesi va avea atribuţii limitate

Nominalizarea o face ministrul Justiţiei. CSM-ul dă avizul facultativ, poate să spună ca da este de acord sau că nu este de acord; nu contează şi până la urmă numirea o face Traian Băsescu. Este foarte clar că cel care numeşte până la urmă, cel care are acest drept consituţional este tot preşedintele”, a spus Olguța Vasilescu.

Citeşte şi Ponta: Am propus-o pe Kovesi pe baza convingerilor proprii. E o garanţie pentru oficialii europeni

Vasilescu consideră că propunerea Laurei Kovesi a fost singura variantă pentru a nu avea „toată Europa în cap”, dar crede că viitorul şef al DNA nu va avea „atribuţii pe care le avea Morar”, acestea fiind cu mult mai limitate.

„Există varianta în care numim pe „X” şi venea Traian Băsescu şi spunea nu. Rămâneam în continuare fără procuror şi aveam toată Europa în cap, că am văzut în vară ce bine ştie Europa să urle sau aveam varianta în care se duce Niţu la Parchetul General, se duce Kovesi la DNA şi aici, părerea mea, că ar putea sa fie lovitura de maestru, dacă la DNA doamna Kovesi nu va mai avea atribuţiile pe care le avea Morar. Aşadar, ar fi unu la unu scorul la procurori şi ar rămâne cu atributii limitate Kovesi, cu acceptul lui Traian Băsescu. Din punctul meu de vedere cred că aceasta a fost strategia şi dacă a fost aşa este foarte bună şi nu există altă variantă”, a declarat primarul Municipiului Craiova.

Citeşte şi Ponta: Nu am vorbit direct cu Kovesi, dar sunt sigur că va accepta funcţia

De asemenea, Vasilescu a mai susținut că decizia lui Victor Ponta este un prim pas către asigurarea independenței procurorilor, pentru că Traian Băsescu nu mai poate controla în totalitate aceste numiri. Mai mult, ea a adăugat că anumite persoane nu ar vedea-o pe Kovesi „nici portărească la Justiţie, darămite şefă”, însă există o limitare din cauza atribuţiilor constituţionale.

Kovesi nu ne place, este nefrecventabilă, unii dintre noi nu am vedea-o nici portărească la Justiţie, darămite şefă, însă deocamdată suntem limitaţi de nişte atribuţii constituţionale care îi revin direct preşedintelui şi din păcate el este Traian Băsescu„, a mai adăugat preşedintele PSD Craiova.

Citeşte şi Tăriceanu: Nimic nu o face recomandabilă pe Kovesi. A avut o deplină obedienţă faţă de Băsescu