Ofiţeri de la Poliţia Sector 5, trimişi în judecată pentru luare de mită

Doi ofiţeri de investigare a fraudelor de la Poliţia Sector 5 au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, care îi acuză că au cerut 3.000 de euro de la administratorul unei firme pentru a nu fi anchetat întrucât a reţinut şi nu a plătit sumele reprezentând impozite.

RomaniaTV.net
04 mart. 2013, 11:16
Ofiţeri de la Poliţia Sector 5, trimişi în judecată pentru luare de mită

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a comisarului şef Cristian Fiţă şi a comisarului Nicolae Dumitru, ambii de la Poliţia Sector 5 Bucureşti - Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru luare de mită, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.

Cei doi ofiţeri sunt acuzaţi că, în 6 februarie, au pretins de la administratorul unei firme o sumă de bani pentru a nu-l trage la răspundere penală ca urmare a faptului că a reţinut şi nu a plătit în termenul scadent sumele reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Administratorul firmei i-a denunţat pe cei doi ofiţeri, iar procurorii anticorupţie i-au prins în flagrant, în 15 februarie, după ce au primit de la acesta 3.000 de euro şi l-au asigurat că nu va avea probleme pentru neplata sumelor datorate statului.

În 16 februarie, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, la cererea procurorilor, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Cristian Fiţă. Faţă de Nicolae Dumitru, procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bucureşti au dispus trimiterea în judecată a comisarului şef Cristian Fiţă şi a comisarului Nicolae Dumitru, ambii de la Poliţia Sector 5 Bucureşti – Serviciul de Investigare a Fraudelor, pentru luare de mită, se arată într-un comunicat de presă de luni al DNA.