Oferte turistice cu all inclusive pentru litoralul românesc

Foarte puţini hotelierii români propun pachete cu all inclusive pentru petrecerea concediului estival. Motivul pentru care hotelierii nu propun pachete all inclusive, potrivit specialiştilor în domeniu, este acela că românii nu vor astfel de pachete turistice, care ar presupune un cost mai mare. Preţul pentru all inclusive la Constanţa este de aproximativ 1000 de lei de persoană.

21 iun. 2013, 05:41
Oferte turistice cu all inclusive pentru litoralul românesc

Hotelurile care propun sistemul de cazare cu masă all inclusive pe litoral, în acest an, pot fi numărate pe degete. Explicaţia experţilor este aceea că românii nu caută all inclusive acasă. „Sunt patru hoteluri în Mamaia care propun all inclusive şi încă vreo trei. Sub 5% din hotelurile de pe litoralul românesc oferă all inclusive. Motivul este acela că nu există cerere. Românul nu vrea să fie legat toată ziua de acelaşi hotel pe litoralul românesc, să mănânce în acelaşi restaurant, mai ales că hotelurile româneşti sunt construite în anii 60-70, cu câte un singur restaurant. Cunoaşte limba, cunoaşte locul, îi place să se plimbe, vrea să mânânce ce vrea el. În plus, caută cele mai ieftine posibilităţi”, a spus pentru ROMÂNIATV.NET, Corina Martin, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.

All inclusive pe litoralul românesc

În general, hotelurile care au spre vânzare pachete cu all inclusive sunt de trei-patru stele, iar preţurile încep de la 1000 de lei de persoană pentru un pachet turistic. „Complexul Mercur Minerva, de trei stele, propune pachete turistice cu cinci nopţi de cazare cu premium all inclusive, la preţul de 944 de lei de persoană”, a spus pentru pentru ROMÂNIATV.NET, Cristina Pipias, director de vânzări Best Tourism Hypermarket.

Un alt hotel unde turiştii nu trebuie să îşi mai facă probleme cu mesele este Hotel Savoy. „La hotel Savoy, de patru stele, un pachet turistic cu cinci nopţi de cazare cu all inclusive costă 1186 de lei de persoană” a amintit Cristina Pipias. Hotelurile cu mai multe stele şi care, de regulă, propun all inclusive sunt ocupate 100% în plin sezon. „Vânzările pentru litoralul românesc merg bine, avem cereri zilnic, iar hotelurile de patru stele sunt de acum complet rezervate pentru perioada 3-15 august”, a spus Cristina Pipias.

Potrivit eximtur.ro, preţul unui sejur cu cinci nopţi de cazare cu all inclusive la hotel Dorna din Mamaia, de trei stele, variază între 770 şi 840 de lei, în funcţie de perioada de cazare.

Hotelierii vor, turiştii nu

Un alt motiv pentru care cele mai multe hoteluri oferă doar cazare este acela că turiştii străini se lasă aşteptaţi pe litoralul românesc. „Litoralul românesc înseamnă 95% turişti români şi doar 5% turişti străini. Dacă am avea mai mulţi turişti nemţi spre exemplu, că se ştie că germanul preferă all inclusive, hotelierii ar lansa oferte de acest gen. Turistul german plăteşte rate pentru vacanţă un an întreg şi vrea când ajunge acolo să nu plătească nici măcar bacşiş. Ei au inventat all inclusive-ul. Oricărui hotelier i-ar conveni să aibă turişti care să mânânce de trei opri pe zi la el în restaurant. Hotelurile care au all inclusive au contracte cu agenţii care aduc turişti din Germania”, a mai spus Corina Martin.

Românii vor all inclusive în străinătate

Mulţi dintre români aleg, când vine vorba de vacanţă, pachetele turistice ce conţin regim de masă all inclusive. Astfel, turiştii scapă de grija meselor şi nu le rămâne decât să se relaxeze. Regimul all inclusive este ales de familiile care pleacă deja de acasă cu o grijă sau mai multe, respectiv cu copii. „Românii vor all inclusive în străinătate pentru că nu sunt confortabili financiar, nu cunosc limba, nu cunosc preţurile, astfel sunt atraşi de all inclusive”, a precizat Corina Martin.