O parte din câinii aflaţi în adăposturi vor fi EUTANASIAŢI

De săptămâna viitoare câinii din adăposturi vor fi eutanasiaţi. Directorul ASPA a declarat că în perioada următoare vor fi adunaţi de pe străzi mulţi mai mulţi maidanezi, iar cei din adăposturi vor fi eutanasiaţi. Anunţul vine după ce primarul Sorin Oprescu a anunţat că bucureştenii vor răspunde, la referendum, la următoarea întrebare: "Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor fără deţinători capturaţi pe teritoriul Bucureştiului şi neadoptaţi în 7 zile?".

RomaniaTV.net
05 sept. 2013, 12:52
O parte din câinii aflaţi în adăposturi vor fi EUTANASIAŢI

Răzvan Băncescu, şeful Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA), a declarat că de săptămâna viitoare vor fi mult mai mulţi câini adunaţi de pe străzi, iar câinii agresivi vor fi eutanasiaţi, potrivit România TV.

Răzvan Băncescu, şeful ASPA, a precizat joi că de săptămâna viitoare vor fi 50 de hingheri în Bucureşti în loc de cei 8 cât sunt în prezent şi ca urmare vor fi mai mulţi câini strânşi de pe străzi.

Citeşte şi Antonescu, de acord cu propunerea lui Băsescu în privinţa câinilor: Măcar o luăm pe o cale

Acesta a mai declarat că toţi câinii consideraţi agresivi vor fi luaţi şi duşi în adăposturi. Pentru că adăposturile mai au foarte puţine locuri libere, în jur de 160, iar pe străzile Capitalei sunt aproximativ 60.000 de câini, cei care nu vor mai avea loc vor fi eutanasiaţi.

DEZBATERE şi SONDAJ RTV.NET: Care este soluţia pentru rezolvarea problemei maidanezilor din Bucureşti? Sunteţi de acord cu eutanasierea câinilor maidanezi neadoptaţi?

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri că municipalitatea va organiza un referendum local privind eutanasierea câinilor vagabonzi şi va face, legat de această problemă, „exact ceea ce vrea populaţia”, informează Mediafax.

Propunerea de a fi organizat un referendul local privind eutanasierea câinilor maidanezi a venit după ce Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, pe un teren privat din apropierea Parcului Tei. Fratele lui Ionuţ, în vârstă de şase ani, care era împreună cu acesta când, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.

Oprescu a mai spus că referendumul local ar putea avea loc în ultima duminică din luna septembrie sau în prima duminică din octombrie.

Potrivit Legii referendumului nr. 3/2000, „obiectul şi data referendumului local se stabilesc şi se aduc la cunoştinţă publică cu cel puţin 20 de zile înainte de ziua desfăşurării acestuia”, iar „referendumul local se poate organiza într-o singură zi, care poate fi numai duminica”.

Sorin Oprescu a mai spus că, dacă bucureştenii se vor pronunţa la referendum pentru eutanasierea câinilor vagabonzi, atunci el va putea „pune presiune” pe parlamentari, în vederea adoptării unui act normativ „cum vrea poporul”, legat de această problemă.