O nouă metodă de escrocherie, inventată de români VIDEO

Inventivitatea în escrocherii nu are limite, iar cei care au probleme cu inima pot ajunge la spital. Părinţii unui băiat din Focşani s-au trezit cu un telefon prin care erau înştiinţaţi că fiul lor a lovit pe cineva cu maşina. Pentru a ascunde fapta şi a scăpa de pedeapsa, familiei i s-a cerut să trimită bani. La aflarea veştii, tatălui i s-a făcut rău, informează România TV.

RomaniaTV.net
16 dec. 2012, 14:19
O nouă metodă de escrocherie, inventată de români VIDEO

Când vine vorba de făcut rost de bani pe căi ilicite, infractorii nu au nici limite şi nici scrupule. Vă puteţi trezi că sunteţi contactat şi vi se spune că o rudă a accidentat pe cineva şi, pentru a muşamaliza cazul, trebuie să daţi nişte bani. În acest caz, păstraţi-vă calmul şi verificaţi informaţia, pentru că, cel mai probabil, e vorba de o înşelătorie.

„Ştiţi băiatul dvs. Dan a avut un accident şi noi vrem să muşamalizăm situaţia. A lovit o doamnă şi e şi un avocat aici şi el nu poate să vorbească şi are nevoie de bani. Când am ajuns acasă, soţul meu era distrus. Noroc că nici eu şi nici soţul meu nu suntem bolnavi de inimă”, a povestit o femeie care a fost contactată de escroci.

Aceasta nu este singura metodă folosită de escroci.

„Prin intermediul telefoniei fixe şi mobile se primesc diferite apeluri sau mesaje prin care sunteţi informaţi că aţi fi câştigat diferite obiecte sau bunuri şi singurul mod de a intra în posesia acestor bunuri fiind plata unor taxe, lucru pe care vă sfătuim să nu-l faceţi”, a declarat Bogdan Toader, purtător de cuvânt IPJ Vrancea.

Până acum ceva timp, escrocii îşi căutau victimele din rândul populaţiei de la sate, însă acum nu mai ţin cont şi încearcă să păcălească pe oricine.