O femeie şi-a salvat în ultima clipă soţul şi copilul de la moarte VIDEO

Eroismul unei mame a uimit o lume întreagă. O femeie din estul Chinei şi-a salvat în ultima clipă soţul şi copilul de la moarte. Bărbatul şi copilul au fost pe punctul de a fi striviţi de un camion încărcat cu bumbac, care s-a răsturnat pe o parte.

RomaniaTV.net
30 iul. 2012, 20:43
O femeie şi-a salvat în ultima clipă soţul şi copilul de la moarte VIDEO

Femeia a dat dovadă de o prezenţă de spirit extraordinară. Într-o fracţiune de secundă ea şi-a dat seama că vehiculul, care avea o încărcătură de 37 de tone, se va răsturna. Ea şi-a împins soţul din calea pericolului şi şi-a luat copilul în braţe. Toţi trei au scăpat nevătămaţi.

Imaginile incredibile au fost surprinse de o cameră de supraveghere şi au făcut înconjurul lumii.