Urmărire că în filme pe A3: O femeie a condus 60 de kilometri pe contrasens, cu farurile stinse

Un caz şocant a avut loc pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, după ce o femeie din Focşani, de profesie doctor, a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor. Mai mult, şoferiţa a lovit un agent pe care l-a şi târât aproximativ 100 de metri. Poliţiştii au pornit într-o urmărire ca în filme pe o distanţă de 60 de kilometri, pe contrasens. După ce au reuşit să o oprească, şoferiţa  refuzat recoltarea de probe biologice, dar există suspiciuni că ar fi consumat alcool şi stupefiante.

RomaniaTV.net
16 iun. 2013, 06:28
Urmărire că în filme pe A3: O femeie a condus 60 de kilometri pe contrasens, cu farurile stinse

Poliţiştii prahoveni au avut parte de un caz inedit în cursul nopţii de sâmbătă, după ce o şoferiţă de 40 de ani din Focşani a refuzat să oprească la semnalul autorităţilor, potrivit România TV.

Citeşte şi Şofer inconştient, pe Autostrada Soarelui: A fost filmat circulând cu viteză pe contrasens

Astfel, ea a accelerat şi a plecat în trombă, încercând să scape de maşina de poliţie. Dat fiind faptul că a condus cu 140 de kilometri la oră, cu farurile stinse, pe contrasens, ea nu a putut fi prinsă până în momentul în care a încercat să întoarcă, în apropiere de Bucureşti, după o cursă nebună de 60 de kilometri. Cu toate că a refuzat recoltarea probelor biologice, tânără din Focşani pare să fi fost sub influenţa băturilor alcoolice şi a stupefiantelor, acesta fiind şi motivul pentru care a refuzat să oprească de la bun început.

Citeşte şi Razie pe autostrada Bucureşti-Ploieşti: Peste 60 de sancţiuni, în doar trei ore

Femeia a fost condusă la sediul Politiei, unde sunt efectuate audieri. Ea a refuzat recoltarea de probe biologice. În momentul în care a evitat controlul, a stânjenit un coleg„, a declarat Radu Daniel, purtător de cuvânt al IPJ Prahova.

În prezent, femeia se află la sediu Poliţiei Muncipale din Ploieşti, unde este audiată, poliţiştii încercând să afle motivul pentru care medicul a recurs la acest gest care ar fi putut să îi pună în pericol sănătatea sa şi a celorlalţi participanţi la trafic. Atunci când a fost prinsă, şoferiţa a reacţionat violent, lovindu-l uşor pe unul dintre agenţii care au imobilizat-o.