O cantină serveşte persoanelor nevoiaşe mâncare gătită din alimente găsite în gunoi VIDEO

O cantină din Somerville, Massachusetts oferă în fiecare zi persoanelor nevoiaşe o masă caldă gătită cu alimente găsite în tomberoane, potrivit România TV. Cu toate că mâncarea este luată din gunoi, clienţii cantinei nu par să fie deranjaţi.

09 apr. 2013, 09:44
O cantină serveşte persoanelor nevoiaşe mâncare gătită din alimente găsite în gunoi VIDEO

Cantina „Gleaners Kitchen” este ideea unui student care a decis să ofere mâncare caldă celor nevoiaşi, fără a le cere niciun ban. Materiile prime sunt colectate din coşurile de gunoi din oraş.

Noaptea, după ce magazinele închid, sărim în tomberoane şi adunăm toate produsele pe care le găsim„, a declarat Maximus Thaler, iniţiatorul proiectului „Gleaners Kitchen”.

Voluntarii iau din tomberoane, de la fructe şi legume, la carne şi ouă.

Localul este deschis non-stop. Cantina oferă şi posibilitatea livrării mâncărurii acasă, doar printr-un simplu SMS. Unul dintre scopurile cantinei este de a-i face pe oameni să conştientizeze câtă mâncare este irosită.