NUNTĂ CU FINAL TRAGIC. O tânără s-a înecat în timp ce poza în rochia de mireasă

O femeie din Canada în vârstă de 30 de ani s-a înecat într-un lac aflat într-un parc din provincia Quebec, în timp ce poza în rochia ei de mireasă, cu ocazia unei şedinţe fotografice, informează bbc.co.uk.

RomaniaTV.net
26 aug. 2012, 16:58
NUNTĂ CU FINAL TRAGIC. O tânără s-a înecat în timp ce poza în rochia de mireasă

Maria Pantazopoulos, care lucra ca agent imobiliar, a murit înecată după ce rochia ei de mireasă s-a îmbibat cu apă şi a devenit prea grea.

Victima participa la o şedinţă fotografică organizată în mod tradiţional de tinerele mirese canadiene, denumită „trash the dress” (distruge rochia), în timpul căreia mireasa este fotografiată în timp ce îşi distruge rochia purtată în ziua nunţii, a precizat mass-media locală.

Fotograful Louis Pagakis a încercat să o salveze pe tânără de la înec, însă eforturile lui au fost zadarnice.

„Purta rochia de mireasă şi mi-a spus: «fă-mi câteva poze în timp ce eu voi înota puţin în lac»”, a declarat Pagakis pentru CTV News.

„A intrat în apă, rochia a devenit tot mai grea, iar eu am încercat tot ce am putut pentru a o salva. Am sărit în apă, am strigat după ajutor”, a adăugat el.

Trupul neînsufleţit al victimei a fost recuperat din apă, după câteva ore, în apropiere de cascada Dorwin Falls din localitatea Rawdon.