Noapte de coşmar pentru sinistraţi: Pompierii şi localnicii s-au chinuit să scoată apa din case VIDEO

Sinistraţii din judeţul Galaţi au avut parte de o noapte de coşmar, după ce oamenii s-au chinuit să scoată apa din case şi au stat cu sufletul la gură toată noaptea de frica unui alt potop. În zonă au ajuns vineri noapte şi ajutoare, iar poliţişti au patrulat pe străzi pentru a da alarma în caz de noi viituri. Pompierii au muncit pe brânci ca să facă faţă puhoaielor, potrivit România TV.

RomaniaTV.net
14 sept. 2013, 05:49
Noapte de coşmar pentru sinistraţi: Pompierii şi localnicii s-au chinuit să scoată apa din case VIDEO

În judeţul Galaţi, situaţia e disperată: 2500 de oameni şi-au abandonat casele, de frica puhoaielor. Mii de locuinţe au fost afectate.

Zeci de pompieri de la ISU Galaţi şi Ialomiţa au muncit neîntrerupt pentru a evacua apa din locuinţe la Pechea şi Costache Negri.

Şi în localitatea învecinată, Slobozia Conachi, oamenii au fost nevoiţi să doarmă pe unde au apucat.

În localităţile Cudalbi şi Cuca, poliţiştii au patrulat toată noaptea pe străzi.

În zonele afectate au ajuns deja şi alimente pentru sinistraţi. Viiturile i-au lăsat pe oameni fără animale şi mâncare. Ca să aibă ce mânca, localnicii din Târgu Bujor au strâns peşti de pe străzile inundate.

Tot la Târgu Bujor un tren a deraiat din cauza apelor, chiar la intrarea în gară. Din fericire nu a fost rănit nimeni, trenul era gol.

Până acum, bilanţul inundaţiilor în Galaţi este cumplit: 9 morţi, aproape 2500 de oameni evacuaţi. Mii de locuinţe au fost afectate, iar 27 au fost complet distruse. Ca să-i protejeze pe oameni, autorităţile au închis şcolile şi grădiniţele din localităţile afectate.

Pericolul izbucnirii unor epidemii este foarte mare în zonele care au fost inundate aşa că direcţia de sănătate publică a trimis patru echipe mobile în comunele şi satele în care locuitorii întâmpină probleme în urma inundaţiilor.