Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că este surprins de protestele anunţate de personalul medico-sanitar, în condiţiile colaborării continue cu acesta, şi face apel la medici să pună în centrul activităţii lor pacientul.
„Am avut continuu discuţii cu organizaţiile profesionale, iar o dovadă este şi faptul că lucrăm împreună la elaborarea legii privind salarizarea şi a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relaţie foarte bună de colaborare pentru ca profesioniştii din sistem să îşi recapete încrederea”, a explicat ministrul pentru Mediafax.
În contextul protestelor pe care le-ar putea declanşa angajaţii din sistem, Eugen Nicolăescu a ţinut să facă apel la medici „să aibă în centrul activităţii pacientul”.
„Sper ca dialogul cu ei să continue”, a mai spus demnitarul.
Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.
- 1
- 2
- 3
- 4
- 5
- 6
- 7
- 8
- 9
- 10
- 11
- 12
- 13
- 14
- 15
- 16
- 17
- 18
- 19
- 20