Nepotul lui Ceauşescu: Nu-i normal ca un popor creştin să-şi OMOARE conducătorul într-o ZI SFÂNTĂ

Nicolae Ceauşescu, nepot al fostului preşedinte al României, a vorbit, într-un interviu pentru România TV, despre cum l-a cunoscut el pe dictator. În plus, acesta îşi aminteşte că a plâns atunci când a văzut cum au fost executaţi soţii Ceauşescu. "Nu mi se pare normal ca un popor de creştini să îşi omoare conducătorul într-o zi sfântă", spune Nicolae Ceauşescu.

14 apr. 2013, 14:41
Nepotul lui Ceauşescu: Nu-i normal ca un popor creştin să-şi OMOARE conducătorul într-o ZI SFÂNTĂ

Era un om foarte plăcut, în puţinele dăţi în care m-am văzut cu dânsul. Era un tip impunător. Impunea respect când te uitai în ochii dânsului, îi plăcea să facă şi o glumă, să discute şi lucruri normale. Cât de normală putea să fie discuţia între un puşti şi un om mult mai în vârstă şi preşedinte al unei ţări…”, a relatat Nicolae Ceauşescu.

Nepotul preşedintelui susţine că unchiul său a fost doar un rezultat al sistemului comunist, vina pentru greşelile acelei perioade neaparţinându-i în exclusivitate, dar i-a fost imputată.

Ce nu-mi este mie foarte clar: am plecat la drum, în ’90, cu convingerea că a fost un dictator. Perfect, a fost un dictator, dar dictatorul este singurul care decide, singurul care aplică. El centrează, el dă cu capul. Ulterior, am văzut că alţii au făcut politica externă a României, în comerţ exterior, alţii au făcut comerţ exterior. Oameni din aparatul de stat care se ocupau de problemele astea au făcut ce a fost bun. Ce a fost rău a fost numai la Ceauşescu”, a declarat Nicolae Ceauşescu.

Acesta a afirmat că statutul de rudă a şefului statului nu i-a adus doar privilegii, suportând şi el privaţiunile epocii.

Ai mei stăteau în Primăverii pe vremea aia şi eu am plecat de acasă de frig. Era la fel de frig, ca într-un apartament de bloc. Eram în cartierul Primăverii, la trei case de reşedinţa prezidenţială şi explicaţia a fost:”Este capăt de coloană, nu este presiune la gaze„, a povestit nepotul secretarului general al PCR.

El a mărturisit că a plâns când a văzut cum au fost executaţi soţii Ceauşescu, într-o manieră pe care o vede ca nefirească.

Şi acum, când mai apar imagini, sincer să fiu nu-mi place să le urmăresc. La vremea respectiva aveam toţi minţile înfierbântate, dar nu consider că s-a procedat normal. Sigur, puteau fi traşi la răspundere. Probabil că interesele au cerut aşa ceva. Însă nu mi se pare normal ca un popor de creştini să îşi omoare conducătorul într-o zi sfântă„, a mai spus Nicolae Ceauşescu.