Nelu Iordache, cercetat de DNA, abonat la contractele cu statul VIDEO

Nelu Iordache, regele asfaltului cercetat de procurori, a fost în ultimii ani abonat la contractele cu statul prin firma Romstrade. În schimbul banilor încasaţi, Romstrade s-a remarcat prin întârzieri, lucrări de mântuială şi datorii la buget. Mai mult, Comisia Europeană a blocat fondurile europene pentru autostrada Arad-Nădlac din cauza firmei lui Nelu Iordache.

RomaniaTV.net
29 nov. 2012, 14:37
Nelu Iordache, cercetat de DNA, abonat la contractele cu statul VIDEO

Nelu Iordache are o avere estimată la 115 milioane de euro, iar anul trecut Romstrade a avut afaceri de peste 531 de milioane de lei, toate din afaceri cu statul.

În schimb, când vine vorba de dat bani statului, Nelu Iordache este mai puţin grăbit. Şi nu sunt deloc sume mici. Este vorba de peste 53 de milioane de lei. Asta în condiţiile în care, pentru datorii mult mai mici, alte firme sunt executate silit.

Nici firma sa, Romstrade, nu s-a grăbit să termine lucrările pe care le-a obţinut de la stat. Lista întârzierilor este lungă: Transalpina, pasajul Mihai Bravu, drumul naţional Alexandria-Craiova sau autostrada Arad-Nădlac.

Ultimul contract pare să-i fi fost fatal lui Nelu Iordache. Mai întâi, Comisia Europeană a blocat în septembrie toaste plăţile către Compania de Drumuri din cauza neregulilor din contractul cu Romstrade, iar săptămâna trecută, contractul a fost reziliat din cauza întârzierilor.

Neregulile par însă mult mai grave. Procurorii îl acuză acum pe Nelu Iordache că a deturnat 6 milioane de euro din bani europeni. Dacă acuzaţiile se confirmă, Nelu Iordache are toate şansele să-şi piardă statutul de rege al asfaltului.