MRU: Absenţa preşedinţilor Camerelor de la ceremonie, gest jignitor la adresa ministrului Arafat

Copreşedinţii ARD Mihai Răzvan Ungureanu şi Vasile Blaga l-au criticat, joi, pe preşedintele Senatului Crin Antonescu pentru absenţa acestuia de la învestirea ministrului Raed Arafat, arătând că gestul lui Antonescu este jignitor la adresa ministrului, "nu doar la adresa instituţiei prezidenţiale".

RomaniaTV.net
08 nov. 2012, 13:01
MRU: Absenţa preşedinţilor Camerelor de la ceremonie, gest jignitor la adresa ministrului Arafat

Mihai Răzvan Ungureanu a spus, într-o conferinţă de presă, că aşteaptă ca membrii Biroului Permanent al Senatului „să aibă o părere despre faptul că preşedintele Senatului nu merge la o ceremonie la care în mod natural este invitat”.

„Îmi pare rău să o spun, dar domnul preşedinte Antonescu în continuare nu-şi înţelege rolul în stat. Domnia sa era preşedinte, este încă preşedinte al Senatului, nu e doar o chestiune de politeţe, este o chestiune de reprezentativitate şi aşteptăm un cuvânt ca membrii Biroului Permanent al Senatului să aibă o părere despre faptul că preşedintele Senatului nu merge la o ceremonie la care în mod natural este invitat”, a arătat Mihai Răzvan Ungureanu.

El a mai spus că felul în care s-a comportat Antonescu poate fi explicat „prin atitudinea pe care o are faţă de instituţiile statului de drept şi faţă de democraţie în general”.

„N-ar fi vrut nimeni să fie în pielea domnului ministru Arafat. Să nu-ţi vină preşedinţii Camerelor la o ceremonie mi se pare jignitor la adresa ministrului, nu doar la adresa instituţiei prezidenţiale”, a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Vasile Blaga a arătat, la rândul său, că este pentru prima dată când preşedintele Senatului şi cel al Camerei Deputaţilor nu participă la învestirea unui ministru.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, preşedinte al PNL, a declarat, înaintea ceremoniei de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii de către Raed Arafat, că nu va participa la eveniment, el adăugând: „Nu am ce discuta în astfel de împrejurări cu Traian Băsescu”.

„Sunt gesturi simbolice, nu există nicio obligativitate juridică. Eu nu am încălcat în viaţa mea nicio lege. Dacă mă obliga legea o făceam. Din punct de vedere simbolic nu am ce discuta în astfel de împrejurări cu Traian Băsescu. Domnul Ponta va fi acolo, iar lucrurile vor merge foarte bine mai departe”, a declarat, miercuri seară, înaintea evenimentului, Antonescu, într-o intervenţie la RTV, potrivit „Gândul”.

Raed Arafat a depus, miercuri, la Cotroceni, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii, în faţa şefului statului, la eveniment fiind prezenţi membri ai Guvernului şi consilieri prezindenţiali.

De la eveniment au lipsit preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, liberalul Crin Antonescu şi social-democratul Valeriu Zgonea.

Au fost prezenţi premierul Victor Ponta şi miniştrii Florin Georgescu, Titus Corlăţean, Mona Pivniceru, Rovana Plumb, Puiu Haşotti, Liviu Pop.

De asemenea, au participat consilieri din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.