Mititelu îl acuză pe Mircea Sandu că încearcă să înscrie în a Liga II-a altă Universitatea Craiova

FC Universitatea Craiova, condus de Adrian Mititelu, a sesizat din nou Direcţia Naţională Anticorupţie, acuzându-l pe preşedintele FRF, Mircea Sandu, că încearcă să înscrie în Liga a II-a o altă echipă cu un nume similar, se arată într-un comunicat postat pe site-ul clubului.

26 iun. 2013, 13:22
Mititelu îl acuză pe Mircea Sandu că încearcă să înscrie în a Liga II-a altă Universitatea Craiova

Fotbal Club Universitatea Craiova a sesizat, în urmă cu cinci zile, Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti şi, totodată, a informat preşedintele completului de judecată din dosarul nr 18983/300/2013 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, săvârşirea de către Mircea Sandu şi Federaţia Română de Fotbal a altor infracţiuni la adresa Universităţii Craiova: iniţiere şi constituire de grup organizat, abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave, instigare la abuz în serviciu.

În fapt, FRF, prin inculpatul Sandu Mircea, împreună cu numitul Andrici Adrian, din Suceava şi alte persoane din Craiova, împreună cu funcţionari ai Registrului Comerţului Bucureşti, au iniţiat, în mod fraudulos, constituirea unei persoane juridice cu nume similar cu al Universităţii Craiova, cu scopul declarat de a o înscrie abuziv în Liga a II-a fotbalistică a ţării, în locul adevăratei echipe de fotbal Universitatea Craiova„, se arată în comunicatul postat pe site-ul www.fcuniversitatea.ro, citat de agenţia Mediafax.

Citeşte şi Anchetă DNA: Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, trimişi în judecată în cazul dezafilierii Craiovei

Gruparea patronată de Mititelu a solicitat DNA să ia măsuri preventive pentru a împiedica înscrierea unei alte echipe în Liga a II-a: „Această iniţiativa a fost pusă la cale cu mai mult timp în urmă şi s-a bazat pe eliberarea unor documente frauduloase de către Registrului Comerţului Bucureşti. În prezent, înfiinţarea acestei persoane juridice a fost blocată, în mod legal! Având în vedere şi aceste fapte penale săvârşite de inculpaţii Mircea Sandu şi FRF, în continuarea celor săvârşite deja împotriva Universităţii Craiova, am solicitat atât DNA, cât şi preşedintei completului de judecată al dosarului nr 18983/300/2013 al Judecătoriei sector 2 Bucureşti, să se ia, de urgenţă, măsuri preventive, pentru a preîntâmpina noi infracţiuni ale inculpatului Sandu Mircea”.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, marţi, agenţiei Mediafax, că există posibilitatea ca gruparea CS Universitatea Craiova, condusă de fostul fotbalist Pavel Badea şi de fostul preşedinte al clubului oltean Corneliu Stroe, să ocupe locul pus la dispoziţie de FRF anul trecut în Liga a II-a unei echipe din Craiova, dacă va reuşi să întocmească actele legale. „Universitatea Craiova cu sigla veche, acest club care a apărut acum, la care este preşedinte Badea, şi domnul Stroe, din perioada de glorie, sper să poată să întocmească actele legale pentru că timpul este foarte scurt. Nu mai e nici măcar o lună până la înscrierea în competiţie, până la 15 iulie. În afară de asta trebuie făcută dovadă prevederilor regulamentare, stadion, grupe de copii şi aşa mai departe. Sper că doamna Olguţa Vasilescu are rezervele energetice necesare cât să poată să coaleze lângă dânsa toate aceste forţe pentru că oraşul Craiova să aibă o echipa cu perspective de promovare în primul eşalon„, a precizat Mircea Sandu.

În urmă cu un an, Federaţia Română de Fotbal a trimis o scrisoare primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, în care edilul era informat că poate înscrie o echipă în liga secundă.