Misiune pe Marte: Peste 78.000 de oameni vor să plece pe Planeta Roşie, chiar dacă nu se mai întorc

Compania olandeză "Mars One", care intenţionează să organizeze prima misiune de colonizare a planetei Marte, a anunţat că peste 78.000 de persoane au trimis deja cereri pentru a fi incluse în acest proiect inedit, chiar dacă este vorba de un zbor fără întoarcere, cu trei săptămâni înaintea începerii selecţiei voluntarilor.
Iulian Tudor
10 mai 2013, 08:27
Misiune pe Marte: Peste 78.000 de oameni vor să plece pe Planeta Roşie, chiar dacă nu se mai întorc

Majoritatea concurenţilor provin din SUA, China şi Marea Britanie. Cererile sunt trimise online pe site-ul companiei.

Potrivit fondatorului şi CEO „Mars One”, Bas Lansdorp, scopul organizatorilor în această etapă este de a ajunge la cel puţin 500.000 de cereri. Taxele de înregistrare, pe care le achită solicitanţii, vor fi folosite pentru finanţarea misiunii pe Marte întrucât acest proiect reprezintă o iniţiativă privată, de altfel, foarte costisitoare, adaugă el, potrivit Agerpres.

Costurile proiectului, inclusiv cheltuielile pentru amenajarea unei colonii umane pe Marte, se ridică la cel puţin 6 miliarde de dolari, conform calculelor făcute de experţi. Şi aceasta luându-se în considerare doar prima echipa de colonişti, care ar urma să plece spre Marte în 2021, după o perioadă de 7 ani de pregătire care va începe în 2014 şi care va face parte dintr-un amplu show televizat.

Din numărul total de solicitanţi vor fi selectaţi doar 40, iar dintre aceştia telespectatorii vor alege doar patru. Aceştia din urmă vor pleca în final spre pe Marte. Proiectul este conceput pe baza votului publicului de televiziune, iar principala sursă de finanţare va fi reprezentată de veniturile de pe urma difuzării show-ului spaţial şi din publicitate.

Proiectul va începe să fie difuzat la TV chiar din etapa selecţiei participanţilor.

Lansdorp consideră că „observaţiile asupra vieţii oamenilor pe Marte vor fi un hit pentru pământeni pe parcursul mai multor decenii”.

A doua misiune pe Planeta Roşie este programată pentru 2025. Fiecare zbor va implica doi bărbaţi şi două femei pentru reproducerea viitoarei populaţii de pe Marte, conform celor de la „Mars One”.

Printre aplicanţii pentru această aventură reality show se numără şi şapte români. Biletul către Marte va fi doar dus. Coloniştii nu vor mai reveni niciodată pe Pământ pentru că după o lungă perioadă petrecută în spaţiu, între cele două planete şi o şi mai lungă perioadă petrecută pe Marte, le va fi imposibil din punct de vedere fizic să se readapteze la viaţa în condiţiile gravitaţionale de pe Terra.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Semnul de circulație care bulversează șoferii români. Mulți nu știu ce reprezintă indicatorul care are un cerc roșu și o bulină albă
Capital.ro
Stăpânii de pisici sau câini au interzis. Sunt amenzi uriașe pentru toți proprietarii
Playtech.ro
Delia, ţinută transparentă prin care s-a văzut absolut tot! Aşa nu a mai fost văzută niciodată. A avut mare curaj!
DailyBusiness
1000 de lei cadou pentru o categorie de români
Adevarul
Platforma de comerț Temu, acuzată de manipularea clienților. Psiholog: Se bazează pe cei care fac acele cumpărături din impuls
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Vine ciclonul. Ploi, vijelii și grindină
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai Neșu, după ce a fost părăsită de fostul fotbalist!
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Anca Dumitra se retrage din Las Fierbinți! 'Nu o interesează acest aspect'
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Pensii mai mari după recalculare 2024: Ministrul Muncii „Plicurile cu deciziile de recalculare vor ajunge la români în perioada verii”
Capital.ro
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
stirilekanald.ro
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
REGULĂ NOUĂ la BANCOMATE! Cum se EXTRAG BANII din CONTURILE ROMÂNEȘTI
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'