Mişcarea lui Geoană va fi ONG-ul „România noastră” şi va avea casa drept simbol

Mircea Geoană lansează vineri proiectul "România noastră", un ONG apolitic dar cu obiective politice, precum elaborarea de politic publice privind economia, sănătatea, educaţia sau politica externă. Într-un interviu acordat Mediafax, fostul preşedinte al PSD a anunţat că la lansare vor participa circa în jur de 500 de persoane, printre care sportivul Mihai Covaliu şi cântăreaţa Mihaela Mihai.

RomaniaTV.net
16 mart. 2012, 11:41
Mişcarea lui Geoană va fi ONG-ul „România noastră” şi va avea casa drept simbol

Deşi Geoană spune că este vorba de o mişcare nepolitică, „România noastră” va avea scopuri politice. „Nu vom ezita să susţinem şi să promovăm proiecte legate de domeniile cele mai sensibile din societate: economie, educaţie, sănătate, politică externă. Dar, de asemenea, nu vom ezita – şi acest lucru este extrem de clar pentru noi, membrii fondatori ai acestei mişcări, – este că nu vom ezita să susţinem acei români sau acele formule politice româneşti care răspund criteriilor noastre de integritate şi de profesionalism. Deci, cu alte cuvinte, dacă la alegerile care se apropie, chiar şi locale, parlamentare sau poate mai încolo, o să găsim oameni, candidaţi independenţi sau oameni care reprezintă ceea ce credem că ar trebui să fie sprijinit sau merită să fie sprijinit, nu vom ezita, nici eu, nici cei cu care începem acest proiect, să ne asociem în mod explicit, rămânând în continuare o mişcare nepolitică în sensul propri”, a spus senatorul.

Astfel, mişcarea ar putea strânge semnături pentru susţinerea unei anumite iniţiative legislative şi chiar ar putea susţine anumiţi politicieni, dacă obiectivele acestora coincid cu cele ale mişcării. „Aş spune că este mai mult decât un ONG, este mai puţin decât un partid politic, este ceva diferit, care sperăm să aibă un impact pozitiv în societate”, a spus Geoană.

Acesta a explicat şi motivele pentru care a fost ales numele de „România noastră” şi simbolul casei. „Aşa cum fiecare dintre noi vrem să ne facem ordine în propria casă, aşa cum fiecare dintre noi vrem să avem o casă în care şi copilul şi bunicul şi soţul şi soţia să se simtă împliniţi, aşa considerăm că această casă a noastră România reprezintă locul pe care trebuie să-l îngrijim şi trebuie să încercăm să vedem ce merge rău, inclusiv în politică, dar şi lucrurile bune pe care le putem face împreună. „România noastră” practic simbolizează ceea ce are mai valoros această ţară, iar „Casa noastră România” reprezintă locul de întâlnire în care se pot regăsi toţi românii, indiferent de categorie socială, indiferent chiar şi de preferinţă politică sau ideologică, este locul în care vrem să ne adunăm cu toţii”, a afirmat fostul preşedinte al PSD.

Geoană speră ca mişcarea să deschidă cât mai multe filiale, atât în ţară, cât şi în străinătate care să fie cunoscute sub numele de „Casa România”.

Deşi „România noastră” intenţionează să rămână un ONG, nu este exclusă apariţia unei formaţiuni politice care să derive direct din mişcarea iniţiată de Geoană. „Nu vom ezita, atunci când vom simţi că putem sprijini pe cineva, că putem să dezvoltăm chiar şi un braţ politic distinct, dar asociat cu mişcarea, să o facem şi o să o facem la fel de transparent, aşa cum facem astăzi anunţul că este o asociaţie non-guvernamentală, dar cu ambiţii politice, să spunem că la un moment va exista şi un braţ politic”, a spus Geoană.

Acestuia i s-au alăturat personalităţi din mai multe domenii de activitate. „Sunt bucuros să văd oameni care vor fi şi astăzi prezenţi la lansare, oameni din zone profesionale diferite, oameni cu nume cunoscute în zona de medicină, de educaţie mă gândesc aici la Dana Safta, mă gândesc la Marian Staş, mă gândesc la Radu Magdin, un tânăr care s-a reîntors de la o companie importantă din Europa, a revenit acasă în viaţa publică, în viaţa civică, Mihaela Mihai, Ovidiu Lipan Ţăndărică, artişti, sportivi, Mihai Covaliu, fostul campion olimpic şi actualul antrenor al echipelor noastre de scrimă, de spadă. Sunt oameni care, prieteni şi cunoştinţe din străinătate, din America, din Europa, antreprenori şi cred că această componenţă, care practic acoperă tot ce înseamnă spectrul de societate românească”, susţine fostul lider PSD.

Cât priveşte viitorul său ca politician, Geoană a evitat să dea un răspuns clar. „Mi-aş dori o anumită formă de revanşă, dacă vreţi, în sensul larg al termenului, în sensul că aş vrea să fac lucrurile diferit, mai bine decât am reuşit să le fac în trecut. Dar nu este problema ce fac eu, ci dacă putem într-adevăr să încurajăm oameni de bună calitate, competenţi, integri, care să aibă curajul să se implice în politică sau să susţină idei în arena publică din România. E un proiect pe patru-cinci ani de zile. Nu vă ascund faptul că o parte dintre cei cu care am început acest nou proiect sunt interesaţi chiar şi de alegerile locale, în sensul că sunt oameni care eventual ar dori să candideze ca independenţi, de ce nu? E o formă şi de rodaj un pic, dar nu este o obsesie legată de alegerile acestea, următoarele sau cele de după”, spune senatorul.