Mirela şi Simona Pârjol, cele mai PUTERNICE FEMEI din România, CAMPIOANE MONDIALE la skandenberg FOTO

Mirela Pârjol şi fiica ei, Simona, au devenit campioane mondiale la skandenberg, ceea ce înseamnă o premieră în istoria acestui sport.

08 sept. 2013, 13:59

După ce a obţinut primul titlu mondial din istoria skandenbergului românesc, în 2004, Mirela Pârjol a revenit în competiţii anul acesta şi, la Campionatele Mondiale care au avut loc în perioada 4-7 septembrie, în Polonia, a reuşit să devină din nou campioană mondială, chiar dubla campioana mondiala pentru ca a câştigat titlul la ambele braţe, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Record mondial la skandenberg: Ion Oncescu a invins 1.000 de oameni

Fiica sa, Simona, a devenit campioana mondială la junioare braţul stâng şi vicecampioană la braţul drept. Este prima oară în sportul românesc şi mondial când mama şi fiica devin campioane mondiale la acelaşi concurs, în aceeaşi zi, pe 4 septembrie, când ambele au cucerit titluri mondiale la braţul stâng.

Citeşte şi Un câine face skandenberg cu stăpânul său. Vezi cine câştigă? VIDEO

Şi alţi sportivi romani au obţinut rezultate excelente, urcând pe podium. Dănuţ Borbil a obţinut medalia de argint la categoria +110, braţul stâng, masters. Viorel Dobrin a obţinut medalie de bronz, braţ drept, categoria 70 kg, seniori. Marius Jurovschi a câştigat argintul la stânga, cat 75 kg, juniori. Alin Sandu a câştigat argint la dreapta, cat 90 kg, juniori. În total Romania a obţinut opt medalii la acest Campionat Mondial.