Mircea Lucescu are nevoie de şase săptămâni pentru recuperare

Cele mai grele momente pentru Mircea Lucescu au trecut. Antrenorul este la Terapie Intensivă în stare stabilă, după operaţia la care a fost supus duminică, iar medicii sunt optimişti.

RomaniaTV.net
09 ian. 2012, 06:48
Mircea Lucescu are nevoie de şase săptămâni pentru recuperare

Mircea Lucescu va avea nevoie de şase săptămâni de recuperare după operaţia la care a fost supus în urma accidentului în care a fost implicat vineri. Medicii au reuşit să-i dreneze lichidul pleural acumulat în cavitatea toracică şi nu au descoperit leziuni pulmonare sau leziuni de diafragmă.

Deşi iniţial anunţaseră că nu îl vor opera pe Mircea Lucescu, medicii şi-au schimbat de urgenţă decizia dumincă după-amiază, când starea tehnicianului formaţiei Şahtior Doneţk s-a înrăutăţit brusc.

Mircea Lucescu a fost implicat, vineri, într-un accident rutier pe Bulevardul Vasile Milea, din Capitală. Vinovat pentru producerea accidentului a fost chiar tehnicianul, care a întors pe linia de tramvai fără să se asigure. Un tramvai care circula în acelaşi sens cu maşina antrenorului formaţiei Şahtior Doneţk a lovit în plin autoturismul său 4×4, iar pentru scoaterea antrenorului din maşină a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare. Mircea Lucescu a fost transportat la spital în stare de conştienţă, cu un diagnostic de contuzie toracică. La spital, medicii au descoperit că antrenorul avea mai multe coaste fracturate.