Mircea Badea a rămas fără permis. A fost prins conducând cu 162 km/h

Realizatorul TV Mircea Badea a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile, după ce vineri, pe autostrada Bucureşti - Ploieşti, a fost prins conducând cu 162 de kilometri pe oră, au declarat oficiali din Poliţia Română.

RomaniaTV.net
24 aug. 2012, 13:31
Mircea Badea a rămas fără permis. A fost prins conducând cu 162 km/h

Maşina lui Badea a fost surprinsă de radar cu această viteză în dreptul kilometrului 21, pe sensul spre Ploieşti, potrivit aceloraşi surse. În plus, realizatorul TV a primit nouă puncte amendă, în valoare de 630 de lei. Viteza legală pe autostradă este de 130 de kilometri pe oră.

Maşina lui Badea a fost surprinsă de radar în cadrul unei acţiuni pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, programată vineri, între orele 15.00 şi 19.00, sub coordonarea Direcţiei Rutiere. Acţiunea vizează prevenirea încălcării regimului legal de viteză şi verificarea stării tehnice a autovehiculelor, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).