Miracole aviatice: Cele mai spectaculoase accidente de avion din care au scăpat toţi pasagerii

Avioane prăbuşite, avioane incendiate, oameni care au văzut moartea cu ochii, dar de care soarta s-a înduplecat şi  le-a mai dat o şansă. Aşa ar putea fi descrise catastrofele aviatice din care au scăpat, ca prin minune, mii de pasageri.

08 iun. 2013, 05:01

Bali, 13 aprilie 2013: O cursă a companiei aviatice low cost indoneziene, Lion Air, sfârşea cursa în mare, când se pregătea de aterizare. S-a întâmplat recent, în data de 13 aprilie 2013, pe aeroportul din Ngurah.
Dacă ar fi să ne luăm după data care conţine de două ori cifra 13, am putea spune că a fost vorba despre ghinion. Dar a fost reversul fericit al medaliei: pentru 101 pasageri şi 7 membri ai echipajului a fost cea mai norocoasă zi din via]a lor. Au scăpat cu to]ii cu viaţă din ceea ce putea fi o tragedie de proporţii.
Avionul companiei indoneziene se apropia de pistă când, la un moment dat, a ieşit „în decor” şi a sfârşit în apă, rupându-se de la jumătate.

Pasagerii au trăit momente de groază, cei mai mulţi intrând în panică, iar unii reuşind să ajungă pe aripile avionului parţial scufudat în apă.  Toate persoanele au fost evacuate pe rând în bărci de salvare gonflabile. Avionul a fost legat cu frânghii la coadă şi bot, pentru a nu fi luat de curenţii de apă.  Lion Air, o companie „tânără”, înfiinţată în 1999 a început cu un singur avion, un Boeing 737-200. Acum a devenit cea mai mare companie privată din Indonezia, dar deserveşte numai piaţa internă, fiind interzisă în UE din cauza îndoielilor privind siguranţa sa.

Calgary, Canada, 1984: În timpul unei curse de pasageri a companiei Pacific Western 737, unul dintre motoare s-a defectat, a luat foc şi a început să arunce bucăţi de metal încinse, declanşând un incendiu de proporţii, la Calgary, în Canada.  În avion se aflau 119 persoane – pasageri şi membri ai echipajului. Toţi au săpat cu viaţă. Acest lucru, au explicat specialiştii, s-a datoat în mare parte şi faptului că peste 75% dintre pasageri zburau fecvent cu astfel de curse şi cunoşteau avionul, precum şi ieşirile de urgenţă, dar şi faptului că la bord nu erau copii, bătrâni sau persoane cu handicap care ar fi fost mai greu de evacuat.

Tokyo, Japonia, 20 iunie 2012: O aeronavă a companiei nipone ANA All Nippon Airways care decolase de pe aeroportul din Beijing, din China şi urma să aterizeze la Tokyo, în Japonia, a ratat aterizarea de două ori. În avionul Boeing 767-300 se aflau 193 de persoane. Aparatul a încercat să se aşeze pe pistă, dar a venit în bot, apoi s-a ridicat, a căzut din nou şi a „alunecat” pe burtă până aproape de turnul de control. Aeronava nu a explodat şi niciun pasager nu a fost rănit. În schimb, avionul a fost serios avariat, fuselajul acestuia îndoindu-se.

Varşovia, Polonia, 1 noiembrie 2011: Un Boeing 767-35DER aparţinând companiei LOT Airlines având la bord 230 de pasageri, venea din Newark, SUA şi a aterizat „pe burtă”, pe aeroportul din Varşovia deoarece nu i s-a deschis trenul de aterizare. Sistemul hidraulic al avionului s-a defectat, iar piloţii au luat hotărârea să execute o aterizare „pe burtă”. Toate persoanele aflate la bordul avionului au scăpat cu viaţă, nevătămate.

New York, SUA, 11 aprilie 2011: Aripa stângă a unui avion Airbus A380, aparţinând companiei Air France care începuse manevrele de decolare de pe pistă, pe aeroportul John F. Kennedy din New York, a lovit partea  stângă a unui avion Comair CRJ-700 care aterizase, în timp ce acesta se îndrepta către poarta sa. Coada micului avion a fost, practic, smulsă la impactul cu avionul companiei franceze. În Airbus se aflau 485 de pasageri şi 25 de membri ai echipajului, iar în CRJ se aflau 52 de pasageri şi 4 membri ai echipajului. Niciuna dintre aceste persoane nu a fost rănită. După acest accident, ambele aparate au fost scoase din folosinţă.

New York, SUA, 15 ianuarie 2009: Un Airbus A320 al companiei Charlotte cu 150 de pasageri şi 5 membri ai echipajului, care se îndrepta către Charlotte venind dinspre New York, s-a prăbuşit în fluviul Hudson, la vest de Manhattan. Toţi pasagerii şi echipajul au scăpat teferi, pilotul reuşind să amerizeze. Unii dintre pasagerii care părăsiseră aeronava au ieşit pe uşile de siguranţă şi s-au urcat pe aripile avionului unde au stat până au venit echipele de salvare cu bărcile pneumatice să-i ducă pe uscat. Alţii au sărit în apele îngheţate echipaţi cu vestele de salvare, deoarece avionul începuse să se scufunde. Aeronava fusese lovită de păsări, iar din motoare ieşeau flăcări şi fum gros.

Los Angeles, SUA, 21 septembrie 2005: Un Airbus A320 al companieie Jet Blue cu 140 de pageri şi 8 membri ai echipajului a aterizat la Aeroportul Internaţional din Los Angeles. Trenul de aterizare din faţă al avionului s-a blocat temporar, iar piloţii au zburat în zona aeroportului câteva ore, după ce au declarat stare de urgenţă, pentru a consuma cât mai mult combustibil şi avionul să devină astfel mai uşor. De asemenea, au ordonat să fie transportate bagajele de mână ale pasagerilor în spatele avionului, iar pasagerilor din faţă să meargă, de asemenea, către coada aeronavei. La aterizare, trenul a produs flamă, dar nu a declanşat veo explozie. Toate persoanele au scăpat nevătămate.

Stuttgart, Germania, 14 septembrie 2009: Un Contact Air Fokker-100 care zbura de la Berlin către Stuttgart, a aterizat pe burtă pentru că nu i s-a deschis trenul de aterizare pe aeroportul din Stuttgart. Pista fusese acoperită preventiv cu spumă, iar echipele de salvare erau pregătite să intervină. Aparatul aparţinând companiei Lufthansa a zburat 90 de minute pentru a consuma din combustibil şi a nu provoca astfel o explozie. Aparatul avea 73 de persoane la bord, între care numai una a fost rănită uşor.

 

 Citeşte şi: Cum arată cel mai periculos aeroport din lume