Ministrul de interne din cabinetul MRU, în poze cu un violator

Tânărul de 23 de ani din Sibiu, reţinut de poliţişti pentru viol şi pornografie infantilă, are pe profilul de facebook fotografii în care apare alături de persoane publice. 

RomaniaTV.net
28 apr. 2012, 05:07

El s-a fotografiat cu Mircea Badea, Dani Oţil, Daniel Buzdugan, Fuego, dar şi cu ministrul Gabriel Berca. Tânărul se dădea drept fotograf şi racola băieţi până în 14 ani, îi viola şi îi filma, apoi posta imaginile pe internet contra cost, relatează România TV.

Şi mai grav este faptul că una dintre victime este chiar nepotul de 4 ani al suspectului.

Violatorul îşi racola victimele din parcuri, dintr-o piaţă din Sibiu şi din şcoli.

Poliţiştii au identificat până acum trei copii care au fost exploataţi sexual de acest individ, numai de la inceputul acestui an. Violatorul a fost ridicat de anchetatori chiar de la locuinţa uneia dintre victime.