România, care a participat la toate cele 13 zile de negocieri prelungite din capitala Qatarului, va avea în anul 2013 un membru supleant în Comitetul de Supervizare al mecanismului Joint Implementation (JI), aflat sub Protocolul de la Kyoto.

Continuarea Protocolului de la Kyoto (KP) va permite implementarea şi urmărirea unui set de angajamente consistente ale statelor Părţi semnatare, vizând în primul rând reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Succesul de la Doha a fost parţial umbrit de deciziile Rusiei, Japoniei şi Noii Zeelande de a nu-şi mai asuma angajamente obligatorii de reducere a emisiilor sub KP. Pe de altă parte, Canada s-a retras din Protocol, la Durban, cu un an în urmă.

Alte Articole

Denise Rifai le trimite pe femei la cratiţă, de Sărbătorile ...

Vortexul polar și-a schimbat direcția și acum se învârte ...

Accident teribil pe Autostrada București-Pitești! Un bărbat ...

Uniunea Europeană a reuşit să obţină, pe parcursul a două săptămâni de negocieri intense, ca durata Protocolului în a doua perioadă de angajament (CP2) să fie de 8 ani, şi a reconfirmat angajamentul propriu de reducere de 20% faţă de nivelul emisiilor GES înregistrate în 1990. În acest fel, durata CP2 şi angajamentul Uniunii sub Protocol se pliază pe calendarul de implementare şi pe obiectivele din pachetul legislativ Energie – Schimbări Climatice al UE.

În plus, a fost negociată şi agreată o soluţie pentru reportarea surplusului de Unităţi ale Cantităţii Atribuite (AAU). Surplusul de AAU al ţărilor care au redus emisiile GES mai mult decât se angajaseră a fost reportat integral pentru perioada 2013 – 2020. Acest surplus va putea fi folosit atât pentru conformare internă, cât şi pentru comercializare.

Amendamentul la Protocolul de la Kyoto stabileşte şi soluţia preventivă pentru ca acest surplus să nu afecteze integritatea de mediu: limitarea, în perioada 2013 – 2020, a cantităţii de AAU pe care ţările puternic emitente (posibili cumpărători) au dreptul să o achiziţioneze de la ţări care deţin un surplus de AAU reportat din perioada 2008 – 2012.

În aceeaşi linie, angajamentul privind prezervarea integrităţii de mediu a fost întărit printr-un set de declaraţii politice incluzând Australia, Japonia, Liechtenstein, Monaco, Norvegia şi Elveţia, care se angajează să nu achiziţioneze AAU reportate din prima perioadă de angajament sub Protocol (2008-2012), pentru a le folosi în cea de-a doua perioadă (2013 – 2020).

Şi Uniunea Europeană a inclus în Decizia de la Doha o declaraţie politică. Aceasta subliniază că pachetul legislativ Energie – Schimbări Climatice, prin care UE implementează propriile măsuri de reducere a emisiilor GES, nu permite folosirea surplusului de AAU din 2008 – 2012 pentru atingerea obiectivelor sub KP din perioada 2013 – 2020.

Amendamentul la Protocolul de la Kyoto instituie şi un mecanism pentru creşterea ambiţiei în ce priveşte ţintele de reducere a emisiilor GES. Documentul prevede că, până în 30 aprilie 2014, Părţile au posibilitatea să anunţe oficial noi obiective de reducere a emisiilor, care trebuie să fie mai ambiţioase decât cele asumate la Doha pentru CP2.

Pentru România, rezultatele Conferinţei de la Doha se înscriu în limita mandatului asumat şi permit continuarea politicilor flexibile destinate propriilor politici climatice şi atingerii obiectivelor asumate la nivel european şi global. Deciziile luate la COP 18 vor permite continuitatea mecanismelor de piaţă, inclusiv a celor în care ţara noastră este participant activ – mecanismul Implementare în comun (JI) şi tranzacţiile cu Unităţi ale Cantităţii Atribuite (AAU). Este de reţinut că unul dintre reprezentanţii României la COP 18 a fost ales ca membru supleant în Comitetul de Supervizare al mecanismului JI. Modul în care se va asigura continuitatea mecanismului JI va fi detaliat sub aspect tehnic şi legal pe parcursul anului 2013 şi, posibil, în anul 2014.

Amendamentul la Protocolul de la Kyoto urmează a fi ratificat de ţările semnatare. Până la momentul intrării depline în vigoare a prevederilor pentru CP2, deciziile luate la Doha vor asigura funcţionarea fără întrerupere, în baza unor soluţii tranzitorii, a întregului sistem Kyoto – monitorizarea, verificarea şi raportarea în domeniul reducerii emisiilor GES, dar şi mecanismele de piaţă sub KP.

Conferinţa Părţilor de la Doha a finalizat, astfel, negocierile sub două platforme majore: AWG-KP, privind Protocolul de la Kyoto (stabilită în anul 2006) şi AWG-LCA (stabilită în anul 2008), gestionând Convenţia UN privind schimbările climatice (UNFCCC); această din urmă platformă a negociat responsabilităţile ţărilor care nu asumă angajamente obligatorii sub Protocol.

Pe de altă parte, s-a înregistrat un progres modest în negocierile sub Platforma Durban (ADP), care pregăteşte viitorul acord global post-Kyoto (2020), cu angajamente obligatorii pentru toate statele Părţi la Convenţie. Nu s-a reuşit stabilirea unui program cu obiective clare şi cu un calendar definit pentru anul 2013, în special ca urmare a opoziţiei unora dintre economiile emergente.

S-a convenit în schimb intensificarea lucrului sub Platforma Durban în anul 2013, cu scopul stabilirii unui program de lucru detaliat pentru anul 2014. ADP va pregăti un text consolidat destinat negocierii la nivel înalt şi îl va fi pune la dispoziţia celor 195 de State Părţi la Convenţie cel târziu în luna mai 2015.

În plus, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon a anunţat că acestui subiect îi va fi dedicată şi o reuniune a liderilor globali, în cursul anului 2014.