DEZVĂLUIRE. Un asociat al fam. Voiculescu: Dan Voiculescu îmi cerea să modific cifrele din sondaje

Unul din acţionarii institutului de sondare CCSB, Mihai Motoc, fost consilier al lui Dan Voiculescu, a declarat, la România TV, că Voiculescu îl suna şi îi cerea să modifice rezultatele unor sondaje efectuate de către institut. De asemenea, Motoc susţine că Dan Voiculescu îi intercepta convorbirile.

31 mai 2013, 19:12

Motoc este unul acţionarii CCSB, deţinând 18%, alături de Camelia Voiculescu-67% şi Mirel Palada-15%. Până în ianuarie 2012, Mihai Motoc a fost director-general al CCSB. Acesta susţine că Dan Voiculescu a încercat de cel puţin 5-6 ori să-l convingă să modifice date din rezultatele unor sondaje, prima tentativă având loc în 2007. „A făcut presiuni, Dan Voiculescu îmi dădea personal telefon (…) Îmi cerea să modific datele din sondaje”, a spus Motoc. Întrebat cât de mare era modificarea solicitată de către Voiculescu, Motoc a răspuns: „Semnificativă. La alegerile din 2009 diferenţa a fost în sutimi. Ce se întâmpla adacă nu aveam caracter atunci?”

Mihai Motoc a arătat că nu a cedat niciodată presiunilor lui Voiculescu, acest lucru finalizându-se prin demisia sa din funcţia de director-general. „Am respectat întotdeauna meseria pe care o am. De aceea nu mai sunt administrator al companiei”, a explicat Motoc. Reacţia lui Voiculescu ar fi fost destul de neelegantă. „Un limbaj pe care nu pot să-l reproduc la televiziune”, a precizat Mihai Motoc.

De asemenea, sociologul a afirmat că Dan Voiculescu îi înregistra convorbirile telefonice. „Am proba că a înregistrat convorbirile lui cu mine şi convorbirile mele cu alte persoane”, a declarat Mihai Motoc adăugând că va prezenta proba acestui lucru în cursul săptămânii viitoare. „Proba mi-au oferit-o martorii afectaţi de aceste înregistrări”, a mai spus Motoc.

Acesta are deschise acţiuni în instanţă împotriva lui Dan Voiculescu din cauza unor litigii comerciale.