Metode naturale de tratare a inflamaţiilor şi mâncărimilor provocate de înţepăturile de ţânţar

În această perioadă a anului, ţânţarii mişună prin aer şi noi avem de suferit de pe urma înţepăturilor acestor insecte. Înţepăturile de ţânţari pot fi periculoase, deoarece aceştia pot transporta diferite boli.

RomaniaTV.net
23 iun. 2012, 12:04
Metode naturale de tratare a inflamaţiilor şi mâncărimilor provocate de înţepăturile de ţânţar

Există mai multe metode prin care putem preveni înţepăturile de ţânţar. Cu toate acestea trebuie să fim pregătiţi să le şi tratăm.

„Ţânţarul injectează o substanţă în piele care cauzează inflamaţia. Aceasta este roşie, umflată şi prezintă o sensibilitate. Inflamaţia devine apoi o mâncărime. Reacţia naturală a organismului cu privire la înţepătură este de a elibera histamină, un compus care semnalează o reacţie alergică şi care provoacă mâncărimi”, a spus dermatologul Neal B. Schultz, pentru huffingtonpost.com.

Primul lucru pe care ai tendinţa să-l faci atunci când te înţeapă un ţânţar este să te scarpini. Medicul Schultz atrage atenţia asupra faptului că atunci când ne scărpinăm putem provoca o serie de probleme, cum ar fi ruperea pielii, expunerea muşcăturii la un risc mare de infecţie, iar zgârieturile crează o inflamaţie şi o durere şi mai mare.

Pentru a scăpa de aceste senzaţii incomfortabile, puteţi încerca mai multe metode naturale.

1. Aplicarea de comprese reci pe zona afectată de muşcătură. Gheaţa amorţeşte nervii, care conduc la senzaţia de mâncărime. Dacă încerci în schimb să pui o compresie caldă, poate avea acelaşi efect asupra nervilor, însă de îndată ce o vei înlătura, mâncărimea se va agrava.

2. „Uleiul de arbore de ceai este unul dintre uleiurile esenţiale preferate de mine”, spune Schultz. Acesta acţionează ca un antiinflamator, astfel că poate combate mâncărimea, umflarea şi durerea, şi se pare că are, de asemenea, proprietăţi antibacteriene şi antivirale, care pot ajuta la prevenirea infecţiilor la locul muşcăturii, explică acesta. Şi uleiul de lavandă este foarte bun pentru a combate aceste senzaţii neplăcute provocate de ţânţar.

3. Oţetul poate ajuta, de asemenea, deoarece datorită acidităţii sale, mâncărimea se poate opri. Medicul Schultz recomandă să se dilueze 2, 3 ceşti într-o cadă cu apă caldă, pentru a trata toate înţepăturile de pe corp sau se poate tampona fiecare înţepătură în parte cu un disc demachiant îmbibat cu puţin oţet. Şi oţetul din cidru de mere este foarte bun.

4. Mierea este un alt produs ce poate fi folosit cu succes pentru a înlătura efectele înţepăturii de ţânţar. Cu o mulţime de beneficii, mierea are şi proprietăţi antiinflamatorii şi antibacteriene.

5. La îndemână şi utile sunt şi pliculeţele de ceai ce pot fi folosite după ce au fost utilizate şi s-au răcit. Acestea pot reduce pungile de sub ochi sau umflăturile provocate de înţepături.

6. Bicarbonat de sodiu este un compus uşor alcalin, care poate ajuta la neutralizarea echilibrul pH-ului pielii. Acesta poate ajuta inflamaţie care apare la suprafaţa pielii. Bicarbonat de sodiu se poate amesteca cu puţină apă până se formează o pastă care se aplică direct pe zona afectată.

7. Frunzele aromate ale busuiocului conţin compuşii camfor şi timol, ce pot reduce mâncărimea. Poţi zdrobi câteva frunze şi apoi le aplici pe zona înţepată sau poţi tampona cu ulei esenţial de busuioc.

8. Lămâia şi lime-ul au efecte antimâncărime şi antibacteriene. Sucul sau coaja acestor citrice poate „ucide tot felul de bacterii”, spune dermatologul Schultz.

9. Menta poate diminua, de asemenea, mâncărimea. Ca o alternativă, puteţi folosi şi pastă de dinţi mentolată.

10. Medicul dermatolog Schultz recomandă înmuierea unei comprese în mod egal în lapte şi apă şi apoi aplicarea acesteia pe piele. „Este foarte liniştitor şi de mare ajutor la alinarea mâncărimii, umflării şi inflamaţiei”, spune acesta. Această metodă poate fi folosită şi în cazul arsurilor de la soare. Este recomandat să se folosească lapte degresat.

11. Aloe vera este foarte bună în cazul muşcăturilor de ţânţar. Aceasta ajută la combaterea mâncărimii, a inflamaţiei şi are un efect liniştitor.

Citeşte şi Ce trebuie să ştii despre insecte şi înţepăturile lor