Messi a intrat în istorie: e primul jucător care a marcat 5 goluri într-un meci în Ligă

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a devenit miercuri seara primul jucător care a marcat cinci goluri într-un meci din Liga Campionilor, cu prilejul partidei câştigate de FC Barcelona cu scorul de 7-1 în faţa formaţiei Bayer Leverkusen, pe Camp Nou, în manşa secundă a optimilor de finală.

RomaniaTV.net
08 mart. 2012, 07:59
Messi a intrat în istorie: e primul jucător care a marcat 5 goluri într-un meci în Ligă

Messi este lider detaşat în clasamentul golgheterilor principalei competiţii intercluburi, cu 12 goluri, dublu faţă de următorul clasa, germanul Mario Gomez (Bayern Munchen). Messi a egalat astfel recordul său de anul trecut şi al olandezului Ruud van Nistelrooy (2002-2003, cu Manchester United).

Messi a marcat în total 49 de goluri în Champions League şi este la un singur gol de francezul Thierry Henry, care ocupă treapta a treia a podiumului celor mai buni marcatori ai competiţiei.

Clasamentul golgheterilor Ligii Campionilor (sezonul 2011-2012)

1. Messi (FC Barcelona) 12 goluri
2. Gomez (Bayern Munchen) 6
3. Soldado (Valencia), Gomis (Lyon), Doumbia (ŢSKA Moscova), Alexander Frei (FC Basel), Ibrahimovic (AC Milan), Şirokov (Zenit), Cavani (Naples) 5
10. Benzema (Real Madrid), Hulk (Porto), Pedro (FC Barcelona), Jose Callejon (Real Madrid), Cristiano Ronaldo (Real Madrid), André Ayew (Marseille), Oscar Cardozo (Benfica), Robin van Persie (Arsenal) 4 etc.