Medicul din Bârlad, suspectat în cazul dispariţiei unei fete de 16 ani, este urmărit penal

Medicul din Bârlad, suspectat în cazul dispariţiei minorei de 16 ani, este urmărit penal. Asta după ce a recunoscut că a plătit-o pe adolescentă pentru relaţii sexuale. Fata este în continuare de negăsit.

20 iul. 2013, 07:09
Medicul din Bârlad, suspectat în cazul dispariţiei unei fete de 16 ani, este urmărit penal

Medicul a recunoscut că a avut relaţii intime cu fata de 16 ani şi că îi oferea bani. În ziua în care fata a dispărut, el i-a dat 2.000 de lei. 

Doctorul este acum urmărit penal pentru act sexual cu un minor, iar pentru faptul că i-a dat bani minorei, riscă mai mulţi ani de închisoare.

Cercetările în acest caz au fost începute de poliţişti în luna martie, în urma unei plângeri depuse de părinţii adolescentei care au sesizat că fiica lor nu s-a mai întors acasă de la şcoală, în condiţiile în care făcea zilnic naveta la liceul din Bârlad. Chemat la audieri în acest caz, la câteva zile de la sesizarea privind dispariţia fetei, medicul Octavian Marcu a depus şi el o plângere pentru şantaj împotriva adolescentei de 16 ani.

După mai mult de trei luni de la declanşarea cercetărilor, poliţiştii din Bârlad şi-au declinat competenţa în favoarea procurorilor de la Parchetul Tribunalului Vaslui, care au deschis dosar penal pentru omor în cazul dispariţiei adolescentei, principalul suspect fiind chirurgul Octavian Marcu.

„Minora de 16 ani şi Octavian Marcu întreţineau relaţii intime încă din vara anului 2012, de când adolescenta i-a fost pacientă la Spitalul de Urgenţă Bârlad. În 3 martie, susţine medicul, minora şi cu prietenul ei i-ar fi solicitat 3.500 de lei ca să nu facă publică relaţia lor. Două zile mai târziu, Octavian Marcu s-a întâlnit cu adolescenta pe strada unde se află liceul la care învăţa pentru a-i da o anumită sumă de bani. Ulterior, minora ar fi fost dusă cu maşina de către medic, potrivit propriilor declaraţii, la ieşirea din municipiul Bârlad, fiind lăsată acolo”, declara procurorul de caz de la Parchetul Tribunalului Vaslui, Alice Ruja.

Potrivit sursei citate, medicul Octavian Marcu a devenit principalul suspect în cazul dispariţiei adolescentei ca urmare a schimbării declaraţiilor şi după ce a căzut testul poligraf.