Medic de la Maternitatea Bucur, reţinut pentru luare de mită. Va fi judecat în libertate

Un medic de la Maternitatea Bucur a fost reţinut, după ce a fost prins luând mită, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului Capitalei, Cristina Radu. UPDATE: Medicul va fi judecat în libertate.

RomaniaTV.net
17 aug. 2012, 08:31
Medic de la Maternitatea Bucur, reţinut pentru luare de mită. Va fi judecat în libertate

UPDATE 20.15 Medicul Mircea Conea va fi cercetat în libertate, potrivit hotărârii Tribunalului Bucureşti, care a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile. Instanţa a hotărât să nu dicteze nicio măsură restrictivă împotriva medicului. Decizia poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii de la Parchetul Tribunalului Bucureşti au emis pe numele medicului ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în prezent acesta fiind reaudiat, a precizat Cristina Radu. Medicul va fi dus, vineri, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită.

Directorul Spitalului „Sfântul Ioan”, de care aparţine Maternitatea Bucur, Alexandu Ciocâlteu, a declarat că este vorba de medicul Mircea Conea.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Bucureşti, Cristina Radu, a declarat la România TV că medicul se află în arest şi se va formula propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. „A fost reţinut aseară (joi seară, n.r.) în jurul orei 19 pentru că a condiţionat un act medical de primierea unei sume de bani, respectiv 700 de lei. Medicul a fost prins în flagrant delict de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi lucrătorii de la Direcţia Anticorupţie”, a mai declarat Cristina Radu.

Profesorul Alexandru Ciocâlteu a precizat că Mircea Conea lucrează de 30 de ani în spital, are actele depuse pentru pensionare şi are o suferinţă hepatică foarte gravă.

Managerul spitalului a mai spus că a aflat vineri dimineaţă că medicul Mircea Conea a fost reţinut pentru luare de mită.

El a adăugat că nu i s-au mai adus la cunoştinţă până acum alte situaţii de acest fel.

În acest caz, managerului Spitalului „Sfântul Ioan” i s-a spus că există o sesizare potrivit căreia familia unei gravide i-ar fi dat lui Mircea Conea 300 de lei pentru o cezariană, iar acesta ar fi venit în salon şi i-ar fi aruncat pe jos, spunând că pentru un avort preţul este de 700 de lei.