Maşina ZBURĂTOARE iese pe piaţă în doi ani. Vezi cât costă şi ce viteză prinde VIDEO

Adio ore pierdute în aglomeraţie. În doar doi ani ambuteiajele pe şosele vor fi doar o amintire. O companie americană promite să scoată la vânzare maşina zburătoare. Pentru 300 de mii de dolari oricine va putea să conducă printre nori începând cu 2015.

25 mai 2013, 07:22
Maşina ZBURĂTOARE iese pe piaţă în doi ani. Vezi cât costă şi ce viteză prinde VIDEO

Terrafugia este jumătate maşină, jumătate avion. Creatorii vehicolului, dotat atât cu roţi cât şi cu aripi rabatabile, promit să scoată pe piaţă modelul începând cu anul 2015. Maşina va avea dimensiuni normale, dar va putea transporta numai 2 pasageri.

Automobilul va atinge viteze considerabile, atât pe sol cât şi în aer. 112 kilometri pe oră va fi maximum vitezei atinse pe carosabil, iar 185 de kilometri pe oră va fi viteza de rulare printre nori. Designerii americani lucrează şi la un model de maşină zburătoare care decolează pe verticală la fel ca un elicopter. E drept că varianta elicopter va fi gata pentru vânzare abia peste 12 ani.

Potrivit dailymail.co.uk, preţul de pornire pentru o maşină zburătoare va fi de 300 de mii de dolari. Important de ştiut este faptul că şoferii unui astfel de automobil vor avea nevoie şi de o licenţă de zbor pe lângă permisul clasic de conducere.