Maşină lovită de tren, în Bistriţa. Patru persoane, între care şi un copil, au fost rănite

Patru persoane, între care un copil, au fost transportate la spital, duminică, în urma unui accident produs în localitatea Ilva Mică, judeţul Bistriţa-Năsăud, după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren.

14 iul. 2013, 09:05
Maşină lovită de tren, în Bistriţa. Patru persoane, între care şi un copil, au fost rănite

Potrivit primarului din Ilva Mică, Aurel Horea, citat de agenţiaMediafax, accidentul a avut loc în jurul orei 11.00, la o trecere la nivel cu calea ferată, de pe un drum comunal din localitate.

Astfel, şoferul unui autoturism în care se aflau trei bărbaţi şi un copil nu a oprit să se asigure la trecerea la nivel cu calea ferată, maşina fiind lovită de un tren care circula pe ruta Ilva Mică – Suceava.

Potrivit sursei, cele patru persoane din autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital cu două ambulanţe.

Şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Bistriţa-Năsăud, Ioan Murăşan, a declarat că trecerea la nivel cu calea ferată era marcată cu crucea Sfântului Andrei.