Mărmureanu: Cutremurele din Bulgaria şi Grecia nu afectează România

Gheorghe Mărmureanu, preşedintele onorific al Institutului de Fizică a Pământului, a declarat marţi la România TV că seismul de luni noapte, din Bulgaria, nu are nicio relevanţă pentru România. Mărmureanu a precizat că este normal că seismul s-a simţit şi în România întrucât acesta a avut o magnitudine mare.

RomaniaTV.net
22 mai 2012, 06:36
Mărmureanu: Cutremurele din Bulgaria şi Grecia nu afectează România

„Regiunea Sofiei e o regiune seismică puternică. Acest cutremur este absolut normal pentru ei, nu are nicio relevanţă pentru România, niciodată cutremurele din Bulgaria şi din Grecia nu au importanţă pentru România, invers da, cele din Vrancea au produs multe probleme, mai ales în Bulgaria”, a spus Mărmureanu.

Preşedintele onorific al Institutului de Fizică a Pământului a mai spus că este normal că seismul s-a simţit şi în România, pentru că 5,6 este o magnitudine mare pentru un cutremur de suprafaţă.

Gheorghe Mărmureanu a mai precizat că seismele de suprafaţă nu au nicio legătură între ele, făcând referire la o posibilă legătură între cel din Italia, de duminică şi cel de marţi, din Italia. „Circa 65-70 de cutremure cu magnitudine de peste 4 au loc în fiecare zi, la nivel mondial. Ele nu sunt legate. În schimb, cel de mare adâncime pot fi legate”, a explicat Mărmureanu.