Marian Vanghelie, decorat de Băsescu

Marian Vanghelie, primarul sectorului 5, a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de Cavaler, "în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor".

RomaniaTV.net
14 dec. 2011, 10:25
Marian Vanghelie, decorat de Băsescu

Traian Băsescu a semnat decretul prin care îl decorează pe edilul pesedist de la Sectorul 5 al Capitalei, la data de 8 decembrie.

Decretul a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial şi cuprinde o listă de 21 de primari decoraţi de şeful statului.

Cei mai mulţi primari care au primit recunoştinţa preşedintelui Băsescu sunt de la PSD, în număr de 11.

3 sunt de la PDL, alţi 3 de la UNPR, 2 de la PNL, 1 de la PNŢCD şi 1 de la FDRG.

Alături de Vanghelie, au mai fost decoraţi cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler:  Constantin Boşcodeală (PSD), primarul municipiului Buzău, Klaus Johannis, primarul Sibiului, Nicolae Dragu (UNPR), primarul municipiului Călăraşi, Florin Cârciumaru (PSD), primarul de la Târgu Jiu, Gheorghe Anghel (UNPR), primarul municipiului Caracal, Decebal Gabriel Bacinschi (PSD), primarul de la Focşani, Ioan Dorin Dănetan (PSD), de la Sighişoara, Florea Dorin (PDL), primarul din Tîrgu-Mureş, Constantin Octavian Armencea (PSD), primarul Adjudului şi Mircia Muntean (PDL), primarul municipiului Deva.

Au fost răsplătiţi cu acelaşi ordin şi Eugenia Godja (PSD), primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, Mihai Horaţiu Josan (PNL), de la Aiud, Nicolae Mohanu (PSD), edilul municipiului Turnu Măgurele, Dumitru Nicolae (PSD) de la Galaţi şi Cornel Rasmerita (PSD), primarul din Lupeni.

Neculai Onţanu (UNPR), primarul Sectorului 2, a primit Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în grad de Ofiţer.

Şeful statului a acordat şi Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Ofiţer lui Gheorghe Ciuhandu (PNŢCD), primarul Timişoarei, lui Lucian Iliescu (PNL), primarul municipiului Giurgiu, lui Tudor Pendiuc (PSD), primarul Piteştiului şi lui Mircea Hava (PDL) , edilul municipiului Alba Iulia.

Potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial, decoraţiile au fost conferite „în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar„.

Primarii decoraţi de Băsescu (lista)

Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer:

1. Neculai Onţanu, primarul Sectorului 2, Municipiul Bucureşti, UNPR

Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Ofiţer

1. Gheorghe Ciuhandu, primarul Timişoarei, PNŢCD
2. Mircea Hava, primarul din Alba Iulia, PDL
3. Lucian Iliescu, primarul din Giurgiu, PNL
4. Tudor Pendiuc, primarul Piteştiului (judeţul Argeş), PSD

Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler

1. Gheorghe Anghel, primarul Caracalului (judeţul Olt), UNPR
2. Constantin Octavian Armencea, primar Adjud (judeţul Vrancea), PSD
3. Decebal Gabriel Bacinschi, primarul din Focşani (judeţul Vrancea), PSD
4. Constantin Boşcodeală, primarul Buzăului, PSD
5. Florin Cârciumaru, primarul din Târgu-Jiu (Gorj), PSD
6. Ioan Dorin Dăneşan, primarul din Sighişoara (judeţul Mureş), PSD
7. Florea Dorin, primarul din Târgu Mureş, PDL
8. Nicolae Dragu, primarul Călăraşiului, UNPR
9. eugenia godja, primarul din Sighetu Marmaţiei (Maramureş), PSD
10. Klaus Iohannis, primarul Sibiului, FDRG
11. Mihai Horaţiu Josan, primarul din Aiud (judeţul Alba), PNL
12. Nicolae Mohanu, primar Turnu Măgurele, judeţul Teleorman, PSD
13. Mircia Muntean, primarul din Deva (judeţul Hunedoara), PDL
14. Dumitru Nicolae, primarul din Galaţi, PSD
15. Cornel Răsmeriţă, primarul din Lupeni (judeţul Hunedoara), PSD
16. Marian Vanghelie, primarul Sectroului 5 al Capitalei, PSD