Manuscrisele lui Einstein, expuse online. Vezi cui trimitea savantul scrisori de dragoste

Documente private, gânduri intime, celebra ecuaţie ""E=mc2" scrisă de mână şi scrisori secrete către o amantă se numără printre numeroasele obiecte care au aparţinut savantului Albert Einstein (1879-1955) ce vor fi prezentate într-o expoziţie online.

RomaniaTV.net
21 mart. 2012, 13:05
Manuscrisele lui Einstein, expuse online. Vezi cui trimitea savantul scrisori de dragoste

La 57 de ani de la moartea celebrului fizician recompensat cu premiul Nobel, Universitatea ebraică din Ierusalim a lansat, luni, o versiune îmbunătăţită a site-ului ei (alberteinstein.info) consacrat arhivelor lui Albert Einstein, care va permite publicului să consulte peste 80.000 de documente lăsate moştenire de savantul german, unul dintre fondatorii prestigioasei instituţii israeliene.

Printre obiectele care vor atrage cu siguranţă atenţia publicului se află un foarte rar manuscris care conţine formula propusă de autorul teoriei relativităţii în anul 1905, E=mc2, în care energia (E) este obţinută prin înmulţirea masei (m) cu pătratul vitezei luminii în vid (c).

Pupă ce vor fi publicate, aproximativ 24 de scrisori de dragoste trimise de savant femeii care urma să îi devină cea de-a doua soţie şi care au fost scrise în timpul primei căsnicii. Einstein a avut mulţi ani o aventură cu verişoara lui, Elsa Einstein, înainte de a divorţa de prima lui soţie, Mileva Maric, şi de a se recăsători, în 1919.

La fel de interesantă pentru public poate fi o propunere idealistă făcută de Einstein în 1930, prin care acesta cerea organizarea unui „consiliu secret” între evrei şi arabi, care să aducă pacea în Orientul Mijlociu.

În prezent, doar o mică parte din documentele datând dinainte de 1923, când Einstein avea 44 de ani, sunt disponibile. Pe măsură ce documentele vor fi scanate, cele mai multe fiind scrise în germană, limba maternă a savantului, universitatea israeliană va publica traducerile acestora în limba engleză.