Mai multe biserici riscă să fie ÎNCHISE din cauza datoriilor pe care le au la stat

Mii de enoriaşi ar putea rămâne fără biserici, pentru că parohiile nu au plătit contribuţiile angajaţilor, taxele şi impozitele. Fisc-ul a început deja procedura de executare silită a mai multor biserici din ţară.

10 mart. 2013, 13:02
Mai multe biserici riscă să fie ÎNCHISE din cauza datoriilor pe care le au la stat

În faţa lui Dumnezeu, dar şi a legii, cu toţii suntem egali. Cine are datorii la stat trebuie să le plătească indiferent de cine este el. În această situaţie se află mai multe biserici din ţară.

De exemplu, Biserica Baptistă „Pro Deo” din Craiova are o datorie la stat de 6.200 de lei, iar Mănăstirea Colţ din Hunedoara datorează statului peste 6.500 de lei. În top se află Biserica Penticostală „Adevăr şi Lumină”, cu o datorie de 40.000 de lei. Din cauza acestor datorii, statul ar putea pune sechestru pe cutia milei, iar porţile bisericilor s-ar putea închide în zi de sărbătoare.

„Nu se poate aşa ceva! Trebuie să plătească datoriile. Biserica are bani, să ştiţi. Sunt tot felul de calendare pe care le vând dânşii la suprapreţ”, a spus o enoriaşă.

„Să şi le plătească, nu se poate să stăm aşa cu nepăsare. Nu se pot închide casele lui Dumnezeu. Lumea unde să se mai ducă să se închine, să mai se roage pentru copii, pentri necazuri, pentru sufletul nostru”, a spus alta.

În cazul în care bisericile nu-şi plătesc datoriile, enoriaşii nu vor mai avea unde să meargă la slujba de duminică.