MAI face ANCHETĂ pentru olimpicii de la Beijing care nu şi-au încasat premiile

Scandal şi anchete pe banii olimpicilor. Ministerul de Interne face controale la cluburi să afle de ce nu au fost premiaţi până acum medaliaţii de la Jocurile Olimpice de la Beijing. Ministrul Mircea Dușa a dispus în acest sens verificarea modului în care a fost fundamentat bugetul pentru anul 2008, inclusiv fondurile extrabugetare, la nivelul Clubului Sportiv Dinamo. 

RomaniaTV.net
07 sept. 2012, 12:39
MAI face ANCHETĂ pentru olimpicii de la Beijing care nu şi-au încasat premiile

„Dispoziția ministrului vizează modul de cheltuire a sumelor respective și de prioritizare a cheltuielilor pentru anul 2008 . În funcție de rezultate, se vor lua măsuri conform legislației în vigoare”, se arată într-un comunicat al MAI. 

Pe de altă parte, MAI caută împreună cu Ministerul Finanţelor Publice soluţii legale în ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru ca sumele restante faţă de sportivii CS Dinamo medaliaţi la JO din 2008 să fie achitate.

„Considerăm că este inacceptabil ca aceşti sportivi să nu fie recompensaţi pentru efortul depus şi pentru toate sacrificiile făcute. Timp de patru ani, guvernele anterioare nu au găsit resursele necesare şi nu au gestionat corespunzător această situaţie. Surprinzător, acum, reprezentanţii acestor foste guverne se declară indignaţi de situaţia pe care tot ei au creat-o. La solicitarea primului ministru Victor Ponta, Ministerul Administraţiei şi Internelor a luat act de această situaţie neplăcută şi va identifica cât mai curând soluţii pentru acordarea sumelor restante sportivilor olimpicii curând posibil atât soluţia optimă pentru remedierea situaţiei, cât şi responsabilii ce au gestionat deficitar acest segment. În prezent, Ministerul Administraţiei şi Internelor, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, caută soluţii legale în ceea ce priveşte cadrul legislativ pentru ca aceste sume restante să fie achitate, deşi, conform Ordonanţei 19/ 2002, articolul 7, se interzice efectuarea oricărei plăţi, exceptând premierea sportivilor olimpici ce au obţinut rezultate impresionante la Londra 2012„, precizează MAI.

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) s-a delimitat, într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, de situaţia sportivilor care nu şi-au încasat integral recompensele financiare după JO 2008:

„Atât premierile acordate de statul român prin intermediul COSR, toate dublate, cât şi autoturismele promise de sponsorii COSR au ajuns în posesia beneficiarilor imediat după revenirea în ţară de la Beijing. COSR nu are implicaţii şi nu are competenţa de a răspunde pentru situaţiile de neonorare de către cluburile departamentale a premierilor cuvenite sportivilor, antrenorilor şi celorlalţi specialişti din sport care au obţinut rezultate de marcă la JO de la Beijing. COSR speră într-o rezolvare rapidă a situaţiei apreciind că promisiunile făcute sportivilor trebuie respectate”.