Lupul Electric, prima maşină hibrid electrică – alimentată cu hidrogen românească FOTO

Cercetătorii români au realizat prima maşină hibrid electrică - alimentată cu hidrogen din ţara noastră, pe care au denumit-o "Lupul Electric" ("EWolf").

10 nov. 2012, 10:03

„Lupul Electric” a fost creat de cercetătorii de la Centrul Naţional pentru Hidrogen şi Pile de Combustibil din cadrul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice ICSI Vâlcea.

Maşina se poate alimenta în două moduri: conectându-se la o priză obişnuită la 220V, având nevoie de aproximativ nouă ore pentru a se încărca complet acumulatorii sau prin încărcarea buteliei cu hidrogen, hidrogen ce va alimenta sistemul complex cu pilă de combustibil de 12kW ce va furniza energia necesară încărcării acumulatorilor.

Utilizând acest mod dual de alimentare se ajunge la o autonomie de aproximativ 200km, distanţă ce depinde evident de condiţiile de drum. Viteza maxima cu care poate circula acest autovehicul este de 130 km/h.

Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestui vehicul este acela că are emisii poluante ZERO, pe ţeava de eşapament a maşinii ieşind doar vapori de apă. Acest avantaj reprezinta un vector pentru tendinţele internaţionale actuale privind în contextul în care pentru multe ţări de pe glob rezervele fosile sunt estimate a ajunge pentru cel mult 40 ani, iar pentru oraşele suprapopulate reducerea poluarii rezultate de la emisiile autovehiculelor reprezintă prioritatea numărul unu”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET, Prof. Univ. Dr. Ioan Ştefănescu, director general al INC – DTCI – ICSI Rm. Valcea.

Costul unei astfel de maşini este puţin peste 250.000 euro, estimându-se ca la finele acestui deceniu să fie în producţie de serie, a mai precizat directorul general.