Londra avertizează: Există o AMENINŢARE iminentă împotriva occidentalilor la Benghazi

Marea Britanie a avertizat joi asupra unei "ameninţări specifice şi iminente" vizând occidentali la Benghazi şi i-a îndemnat pe cetăţenii britanici să părăsească imediat acest oraş de coastă, în estul Libiei, afectat de o tot mai mare insecuritate.

RomaniaTV.net
24 ian. 2013, 14:49
Londra avertizează: Există o AMENINŢARE iminentă împotriva occidentalilor la Benghazi

 „Suntem la curent, acum, cu o ameninţare specifică şi iminentă împoriva occidentalilor la Benghazi şi le cerem britanicilor care se află acolo, în pofida sfaturilor noastre, să plece imediat”, a anunţat Ministerul britanic de Externe într-un comunicat.

„În acest moment, nu putem comenta asupra naturii ameninţării”, a adăugat ministerul, precizând că „ambasada britanică la Tripoli se află în contact cu cetăţeni britanici ale căror coordonate le are”, pentru a le cere să părăsească Beghazi.

Începând din septembrie 2012, Londra îi sfătuieşte pe cetăţenii săi să nu meargă în Libia, mai ales la Benghazi, cu excepţia capitalei Tripoli şi altor oraşe din această ţară din Africa de Nord.

Locul de unde a pornit revoluţia care l-a îndepărtat pe colonelul Muammar Kadhafi de la putere, în 2011, Benghazi a fost recent teatrul mai multor explozii şi unui val de atentate.

Aceste acte de violenţă au vizat inclusiv diplomaţi străini. La 11 septembrie 2012, un atentat a avut loc împotriva consulatului american, în care au fost ucişi patru americani, inclusiv ambasadorul în Libia Chris Stevens, iar la 12 ianuarie a avut loc un atac împotriva consulului Italiei.

Din cauza acestor violenţe, o serie de misiuni diplomatice şi organizaţii internaţionale, ca ONU, şi-au redus sau închis operaţiunile la Benghazi.

Aceste atentate sunt, în general, atribuite islamiştilor radicali, reprimaţi dur de regimul lui Muammar Kadhafi şi care ar încerca să se răzbune pe foştii lor călăi.