1EUR=4.4435 RON | Bucureşti 21 º

Liga Campionilor. Inter Milano, învinsă în ultimele secunde la Marsilia

Lui Cristi Chivu i se reproşează că l-a scăpat din marcaj pe marcatorul golului, Andre Ayew.

Comenteaza
Inter a jucat la 0-0, dar a pierdut / Foto: Eurosport
Inter a jucat la 0-0, dar a pierdut / Foto: Eurosport

Ultimele două partide din cadrul optimilor de finală ale Champions League s-au jucat aseară, la Basel şi Marsilia, şi ambele s-au încheiat cu acelaşi rezultat, 1-0 pentru gazde.

Bayern Munchen a fost învinsă în Elveţia, în timp ce Inter Milano, cu Cristi Chivu printre titulari, a pierdut pe terenul lui Olympique Marseille. Italienii au dominat autoritar prima repriză a întâlnirii de pe Stade Velodrome, însă Forlan, Zarate şi Cambiasso n-au reuşit să-l învingă pe portarul Mandanda. În startul părţii secunde, Marseille a semănat panică în careul Interului, dar defensiva nerazzurilor a scăpat fără gol. Apoi, italienii au îngheţat jocul, iar ocaziile au devenit din ce în ce mai puţine.

Scorul a rămas 0-0 până în ultimul minut al prelungirilor, când italienii au primit lovitura de graţie. Cristi Chivu l-a scăpat din marcaj pe Andre Ayew, care a marcat la ultima fază a meciului şi le-a adus francezilor o victorie care le dă speranţe pentru returul din 13 martie.

de ultima ora pe RTV.NET
Jurnalul.ro
1
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
23 feb 03:06
...class="entry"> Lui Cristi Chivu i se reproşează că l-a scăpat din marcaj pe marcatorul golului, Andre Ayew. Citește mai departe… Posted...
Acelasi subiect pe RTV.NET
Abonare Newsletter »
Cine va rămâne la cârma telecomului românesc într-un an critic? Laurenţiu Matache
Miercuri, 09 Mai 2012 13:24
Basescu, motive de bucurie sau de tristete? Lidia Mitchievici
Marţi, 08 Mai 2012 18:38
HOROSCOP AZI
17 Mai 2012
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z