Liftul cu cremalieră spre Cetatea Râşnov a primit aprobările de la Ministerul Culturii

Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a aprobat, în urmă cu câteva zile, proiectul înaintat de Primăria Râşnov pentru construirea unui lift cu cremalieră care să lege Centrul istoric al oraşului de Cetatea Râşnov.

RomaniaTV.net
28 aug. 2012, 10:48
Liftul cu cremalieră spre Cetatea Râşnov a primit aprobările de la Ministerul Culturii

„Am primit toate aprobările şi acum urmează să se întrunească comisia ADR 7 Centru de la Alba Iulia pentru a declara proiectul eligibil, apoi va urma procedura de contractare a firmei care va construi liftul cu cremalieră. Sunt nişte paşi importanţi de făcut în următoarea perioadă şi de aceea cred că lucrările vor începe anul viitor. Proiectul nu este foarte complicat, şi cred că se va finaliza anul viitor odată cu finalizarea lucrărilor de modernizarea Centrului istoric al oraşului„, a declarat pentru AGERPRES primarul oraşului, Adrian Veştea.

Valoarea proiectului este de 18,4 milioane de lei din care 50% fonduri europene şi 50% cofinanţare din bugetul primăriei.

Lungimea traseului este de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri. Unghiul de înclinare este de 34 de grade, iar liftul cu cremalieră va avea două staţii, una de plecare din spatele Casei de Cultură şi a doua la Cetate. Liftul cu cremalieră va face 12 curse pe oră, cu câte 30 de persoane în cabină, estimându-se că va transporta 700 de persoane pe zi.

Cetatea Râşnov este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţ după Biserica Neagră şi Castelul Bran, anual peste 150.000 de persoane ajungând să viziteze obiectivul.

În prezent la Cetatea Râşnov se poate ajunge cu maşina până aproape de intrarea în cetate, sau pe jos. În fiecare an în perioada estivală, primăria organizează în Cetatea Râşnov un festival cu tematică istorică, un festival de muzică pentru copii, un festival de film, concerte de muzică medievală.