Incident la Casa Presei: Un lift în care se aflau nouă persoane s-a prăbuşit de la etajul doi

Un lift dintr-un corp al Casei Presei din Capitală în care se aflau nouă persoane s-a prăbuşit, miercuri după-amiaza, informează România TV. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital.

06 mart. 2013, 14:57
Incident la Casa Presei: Un lift în care se aflau nouă persoane s-a prăbuşit de la etajul doi

Un lift dintr-un corp al Casei Presei în care se aflau nouă persoane a căzut în gol de la etajul doi.

Două persoane au fost rănite şi transportate la spital. Unul dintre răniţi a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, având o contuzie la spate, iar celălalt a fost preluat de o maşină de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov şi dus la Spitalul de Urgenţă Elias cu fractură la genunchiul drept, scrie Mediafax.

A fost vorba de două persoane care au necesitat asistenţa noastră medicală şi a colegilor de la ambulanţă. Erau conştiente, fără leziuni grave. Una acuza dureri în zona lombară. Numai două persoane au dorit să fie examinate şi transportate la spital„, a declarat, la România TV, Bogdan Opriţa, coordonator SMURD Bucureşti.

Victimele au spus că au vrut să urce cu liftul de la etajul 1, însă acesta s-a prăbuşit în gol. Incidentul s-a petrecut într-o zonă unde funcţionează mai multe redacţii ale unor ziare.

Am urcat nouă persoane într-un lift care era de 10 persoane şi am căzut cu liftul. A căzut cam două etaje. Plecasem de la 1 şi cred că urcase până la etajul 2 şi am căzut până între subsol şi parter. Ne-am sperit şi a fost o izbitură, un şoc„, a povestit una dintre victime.

Toţi cei aflaţi în lift sunt angajaţi la Oficiului Concurenţei, iar în momentul incidentului ei se aflau în timpul programului de lucru, astfel încât acesta ar putea fi încadrat în categoria accidentelor colective. Inspectorul general de la ITM Bucureşti, Constatin Bujor, a precizat că inspectorii de muncă vor verifica împrejurările şi cauzele producerii accidentului, urmând să stabilească dacă acesta a fost accident de muncă, scrie Mediafax.

Şi Poliţia a demarat o anchetă în acest caz.