Lenjeria intimă a reginei Elisabeta a Marii Britanii, scoasă la licitaţie

Oricine poate vinde orice pe internet. O piesă din lenjeria intimă a reginei Elisabeta a Marii Britanii a fost scoasă la vânzare pe eBay. Conform jurnaliştilor de la TMZ, indispensabilii suveranei britanice făceau parte din averea auto-intitulatului baronului Joseph de Bicske Dobronyi, decedat în 2010.

RomaniaTV.net
13 mai 2012, 09:47
Lenjeria intimă a reginei Elisabeta a Marii Britanii, scoasă la licitaţie

În testamentul său „baronul” a dispus ca întreaga sa avere, inclusiv lenjeria intimă a reginei, să fie scoasă la licitaţie, potrivit TMZ.

O casă de licitaţie britanică a încercat în 2011 să vândă piesa de lenjerie. Executorii testamentului „baronului” au decis că britanicii nu se implică în vânzarea lenjeriei aşa că au luat obiectul înapoi şi l-au scos la licitaţie pe internet.

Preţul de pornire este de 3,99 dolari, dar organizatorii sunt convinşi că lenjeria va fi vândută cu cel puţin câteva sute de dolari. Licitaţia va dura 10 zile.