Lenea după premierul Ungureanu

Când premierul Ungureanu a spus că suntem leneși și nu dăm la lopată în fața casei, ne-am inflamat. Și individual, și presa, făcând front comun împotriva inamicului, și opoziția, care a taxat rapid drept nesimțire și aroganță declarația fostului șef al spionilor.

Argumentul principal invocat? “Bă, ia mai mult respect, suntem contribuabili și plătim taxe la stat, să se ocupe statul”.

Hai să discutăm despre asta. Despre ce plătim statului. Pe cifre, că prin talk-show-uri suntem toți experți în toate.

Suntem 19 milioane de români, spun statisticile recente. La ultimele alegeri, ni s-a comunicat că există 18 milioane de români cu drept de vot, adică peste 18 ani. Dintre aceștia, patru milioane și ceva lucrează, patru milioane și ceva iau pensie.

Altfel spus, din cinci români, unu lucrează și unu încasează pensie. Deci un român din cinci plătește la stat, unu ia bani de la stat. Ceilalți trei nu știm ce fac.

Un tânăr intelectual de stânga îmi spunea, recent: “Păi ăia trei sunt la țară! Fac agricultură de subzistență!” Și aș fi de acord cu el, dacă n-aș fi văzut imaginile cu ajutoare alimentare trimise sinistraților din sate. Am avut și eu bunici la țară; nu au rămas niciodată fără mâncare pe timpul iernii. Oricât de grea a fost. Și au prins războaie. Și atunci, de ce trebuie să primească oamenii de la țară salam din camion când vine zăpada, în 2012?

Răspunsul care mijește la orizont nu ne convine. Pentru că au venituri, ăsta este răspunsul. Pentru că nu-și seamănă mâncarea, ci o cumpără de la magazinul din sat, care nu s-a mai putut aproviziona, de aia urlă de foame. Pentru că încasează acolo, fie o pensie de urmaș, fie un ajutor de șomaj, fie o pensie pe caz de boală, chit că sunt sănătoși tun.

Și acum, alte cifre, ca să ne deprimăm de tot. Dacă ne uităm aici http://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_the_European_Union (am preferat Wikipedia pentru că mi se pare mai accesibilă pentru publicul larg decât Eurostat), vom constata că, sub intertitlul Economic Variation, avem un tabel. Din care reiese că PIB-ul nominal per capita al României este de 5.800 de euro. Cel mai mic din Uniunea Europeană, singurul mai mic fiind al Bulgariei, de 4.800 de euro, la o diferență uriașă față de Germania, să spunem, că tot ne place să ne comparăm.

Ce înseamnă asta, tradus? Asta înseamnă că un român produce, în medie, 5.800 de euro pe an. Adică 483 de euro pe lună. Altfel spus, dacă am câștiga “la fel ca afară”, o obsesie națională, 2.000 de euro pe lună, în trei luni am mânca tot ce-am produs într-un an. 483 de euro pe lună înseamnă vreo 2.000 de lei. Salariul mediu nominal brut în octombrie 2011 a fost de 2.000 de lei, spune statistica. Câștigul mediu nominal net a fost de 1.457. E bine? Ți-ar ajunge în Germania, spre exemplu, să plătești 100 de euro pe lună, și să te bucuri de străzile, școlile, spitalele, Poliția, Armata lor? De nivelul lor de viață?

Spre comparație, un neamț produce 30.300 de euro pe an, adică 2.525 de euro pe lună.

Ce încerc să spun aici este că, dacă vrem să se schimbe ceva în România, trebuie să începem cu noi înșine. Trebuie să fim cinstiți, măcar cu noi. Producem îngrozitor de puțin, nu avem motive să avem așteptări uriașe. Au trecut vremurile în care, inerți, spuneam “să se facă”, și se făcea pentru noi și în locul nostru. Grupul de șmecheri care “făcea” ne-a făcut să plătim îngrozitor de scump această atitudine, a luat toate deciziile în locul nostru, inclusiv ce și cât mâncăm, la ce ne uităm, ce citim, ce spunem, și așa mai departe. Unii au uitat repede frigul și foamea, motivând că “ne descurcam”. Poate ei. Eu nu le uit, le-am făcut pe amândouă, copil fiind. De când muncesc, de la 14 ani, n-am mai avut niciodată această problemă. Niciodată.

Desigur că ceea ce am spus mai sus dă o imagine extrem de simplistă, chiar naivă pe alocuri, și că am “dat pe lângă” din loc în loc pentru a-mi demonstra punctul de vedere mai repede. Desigur că nu e sănătos să vorbim “în medie”, pentru că dacă eu am două găini și vecinul zero găini, fiecare din noi are, în medie, o găină. Desigur că există o clasă politică ce fură ca-n codru. Dar totuși, să stai la televizor toată ziua și să urli că n-ai potecă prin zăpadă să te duci până la magazin să-ți iei pâine, mi se pare prea mult. Cred că i s-a părut și lui Ungureanu.