Lăzăroiu, ATAC DUR la Blaga: Ca să dai mesajul asta fie esti prost, fie ticălos

Sebastian Lăzăroiu crede că liderii PDL au dat dovadă de ticăloșie și au pierdut voturi la parlamentare. Într-o postare pe Facebook, Lăzăroiu mai susţine că de rezultatele slabe obţinute de PDL se face vinovat managementul politic defectuos al partidului.

23 mart. 2013, 14:01
Lăzăroiu, ATAC DUR la Blaga: Ca să dai mesajul asta fie esti prost, fie ticălos

„De ce a pierdut PDL 500.000 de voturi intre locale si parlamentare” şi-a intitutulat textul publicat pe Facebook sâmbătă Sebastian Lazaroiu, explicând: „Vad ca n-are nimeni curajul sa o spuna. Pai sa spun eu”.

„PDL a pierdut net 500.000 de voturi intre locale si parlamentare. Cauza principala: primari si activisti au tradat, au facut intelegeri pe sub masa cu USL. Sunt ei vinovati? Sunt. Dar de ce au facut asta? Pai cand insusi presedintele partidului fuge din colegiul in care a candidat in 2008 si se refugiaza la Timis ce sa creada activistii si primarii? Ca vine apocalipsa, normal. Conducerea partidului a transmis tuturor filialelor in discutii informale in teritoriu ca proiectul PDL este sa ramana in opozitie si, dupa 6 luni, cand USL va pleca de la guvernare (nu radeti, asa li s-a spus…), PDL va reveni in glorie”, scrie Lăzăroiu.

Consilierul prezidenţial crede că managementul politic defectuos e cauza scorului de 16%.

„Niciodata in istoria post-decembrista nu au tradat primarii unui partid de opozitie asa cum au facut-o cei din PDL la parlamentarele din 2012. Verificati singuri. Si in 2004 era atotputernicul Nastase la guvernare. Putea sa ia toti primarii Aliantei D.A. In 2008 era seducatorul Tariceanu la guvernare, care statea pe un purcoi de bani. Putea sa ia toti primarii PDL”, adaugă Lăzăroiu.

La finalul textului, acesta atacă dur: „Dar niciodata un partid de opozitie nu si-a mobilizat militantii cu mesajul: ramanem in opozitie dupa alegeri si revenim la guvernare dupa 6 luni cand poporul ii va da jos pe uselisti. Ca sa dai mesajul asta fie esti prost, fie ticalos”.

Lăzăroiu mai îl atacă pe Blaga şi într-un interviu publicat pe Forta Civică Timiş: „Un PDL cu Vasile Blaga şef nu va fi partenerul Preşedintelui. Cu Elena Udrea sau Monica Macovei, da”.

5000 de democrat-liberali aleg azi liderul partidului în cadrul unui congres care are loc la capătul unei campanii interne aflată sub auspiciile grupării în două tabere de influenţă. 

„Am venit cu sufletul la voi. PDL trebuie să înceapă următorul ciclu, orice amânare vă va costa”, le-a spus Băsescu delegaţilor de la Convenţia PDL.