Laserul de la Măgurele ar putea acumula investiţii de peste un miliard de euro

Laserul de la Măgurele ar putea concentra investiţii publice şi private de peste un miliard de euro şi va crea în total 13.000 de locuri de muncă, inclusiv pentru 1.000 de cercetători din toată lumea, din care peste 200 vor fi angajaţi permenent, a anunţat, vineri, ministrul Mihnea Costoiu.

14 iun. 2013, 17:14
Laserul de la Măgurele ar putea acumula investiţii de peste un miliard de euro

Este o zi istorică pentru cercetarea românescă, pentru societatea românescă. În perspectiva anului 2017, proiectul ELI-NP va fi cea mai avansată infrastructură pe plan modial dedicată studiilor legate de radiaţia fotonică, lumină extremă, distribuită în trei locaţii – România, Cehia şi Ungaria„, a spus Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică.

Prin acest proiect, ce presupune construirea celui mai mare laser din lume, ce va fi folosit pentru cercetare în diverse domenii, vor fi create 13.000 noi locuri de muncă, cercetătorii din toată lumea putând aplica pentru 1.000 de posturi, dintre care peste 200 vor fi permanente, a mai arătat ministrul, potrivit Mediafax.

De altfel, la sfârşitul lunii februarie, ministrul Mihnea Costoiu declara că au început angajările pentru ELI-NP, director ştiinţific fiind numit francezul Sydney Gales, şeful pe cercetare de la Centre National de la Recherche Scientifique din Paris.

De asemnea, au mai fost angajaţi un cetăţean bulgar şi doi români, Daniel Rusescu şi Ovidiu Teşăreanu, care locuiau de mai mulţi ani în Germania, respectiv Italia.

Potrivit lui Costoiu, investiţiile într-un proiect de anvergura celui de la Măgurele se vor regăsi în economie, sub forma unor noi metode şi tehnici de producţie, în mediul de afaceri, în industria farmaceutică, în medicină, în gestionarea deşeutilor radioactiove şi în software pentru controalele de securitate din aeroporturi de exemplu.

Platforma de cercetare Măgurele, nu doar laserul, va devei un pol de excelenţă şi pentru aceasta pregătim mai multe documnte, care sper să fie aprobate de Guvern, pentru masterat, pentru pregătirea specialiştilor„, a mai declarat Costoiu.

La ceremonia de inaugurare a lucrărilor, alături de şeful proiectului ELI-NP, Nicolae Zamfir, directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, au mai fost prezenţi: premierul Victor Ponta, comisarul european pentru Politici Regionale, Johannes Hahn, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Marian Petrache.